Sezonul de zgură este, pentru publicul din România, poate cel mai așteptat, deoarece majoritatea terenurilor de la noi au această suprafață și suntem oarecum obișnuiți să vedem praful roșiatic, atunci când vine vorba de tenis. Asta ca să nu mai vorbim de rezultatele excepționale obținute de jucătorii noștri din "epoca de aur", Virginia Ruzici sau Ilie Năstase pe zgură. Sezonul începe, de regulă, în luna aprilie și se termină în iunie, odată cu prestigiosul turneu parizian de Grand Slam Roland Garros, al doilea de acest tip al anului și singurul care se joaca pe aceasta suprafață.

Pentru Simona Halep tocmai se încheie a 27-a săptămâna ca lider mondial al clasamantului WTA. Zgura a însemnat pentru ea întotdeauna suprafața pe care jocul i s-a adaptat cel mai bine, fapt dovedit de numeroasele rezultate obținute la competițiile pe suprafața roșie și anume: două finale la Roland Garros în anii 2014 și 2017, două titluri consecutive la Madrid în 2016, 2017, finală la Roma tot anul trecut și titlu la juniori la Roland Garros în 2008.

Anul acesta, datorită poziției de lider WTA, așteptările de la jucătoarea noastră erau foarte ridicate, mai ales după începutul foarte bun de an, cu finală la Australian Open. Primul turneu, Stuttgart, se joacă pe zgura indoor, o suprafață puțin diferită de zgura normală, outdoor. Jucătoarea noastră s-a oprit acolo în faza sferturilor de finală, învinsă clar, în doua seturi de americanca Coco Vandeweghe.

A urmat Madridul, turneu deținut de fostul tenismen și om de afaceri român Ion Țiriac. Simona a declarat, în numeroase rânduri, că este competiția la care se simte cel mai bine, că îi plac condițiile de joc și ca publicul este, de fiecare dată, excepțional. Totodata, ea venea anul acesta în capitala Spaniei, cu o serie de 12 victorii consecutive aici. În condițiile date, toți ochii erau ațintiți asupra lui Halep. Până în sferturi, liderul mondial a arătat un joc solid și promițător, iar faptul că va obține un nou titlu aici era din ce în ce mai vehiculat.

Top Videos of the Day

În sferturi însă, ea a dat de Karolina Pliskova (6 WTA), o jucătoare care nu obținuse niciodată o victorie împotriva Simonei în circuitul WTA. Astfel, cu un joc agresiv și o motivație suplimentară, Pliskova oprește parcursul extraordinar al Simonei la "turneul ei de casă" și totodata seria de 15 partide consecutive caștigate aici. De menționat că, în ciuda acestei înfrângeri, Halep se menține pe prima pozitie a clasamentului mondial.

Ce urmează? Sezonul de zgură e abia la mijloc, e devreme să spunem de acum că sezonul Simonei e fost bun sau rău. Se mai pot întâmpla multe, dar să vedem ce urmează din punct de vedere competițional. Începe turneul de la Roma, Halep jucând direct în turul al doilea cu învingătoarea dintre Naomi Osaka și Victoria Azarenka. Deși nu a câștigat niciodată aici, Simona a declarat, după înfrângerea de la Madrid, că acum se va concentra pe Roma, deci motivație din partea ei există. Condițiile de joc sunt similare cu cele din capitala Spaniei, anul trecut doar o accidentare survenită în timpul finalei împiedicand-o să ridice trofeul.

Deci, șansele Simonei la titlu sunt mari și depind numai si numai de jocul său.

Urmează apoi cel mai important turneu pe zgură, așa cum menționam mai sus, și anume Roland Garros, unde jucătoarea noastra s-a văzut învinsă anul trecut, după o finala epuizantă atât din punct de vedere fizic, dar mai ales mental. Presiunea care este pusa pe Simona este mare și va depinde doar de ea cum o va gestiona, având în vedere că este primul turneu de Grand Slam pe care îl poate începe atât de pe poziția de lider WTA și cap de serie 1, cât și de finalistă pe zgura pariziană.

Așadar, in săptamânile care urmează, toți ochii vor fi asupra Simonei Halep și sperăm ca rezultatele ei să fie cât mai bune. În caz contrar, sezonul de iarna bate la ușă și vine cu noi ocazii pentru jucătoare noastră.