Selecționata de fotbal a jurnaliștilor din Republica Moldova, condusă de Asociația Presei Sportive din Moldova (#APSM), a reușit o performanță greu de realizat de o altă echipă de fotbal de peste Prut, devenind campioană a Campionatului Țărilor Est-Europene și Balcanice la fotbal.

Reprezentanții presei din Basarabia au cucerit trofeul în cadrul competiției organízate la Stara Pazova din Sirmia, regiunea Voivodina (Serbia), în perioada 10-13 octombrie.

Revanșă cu gust de aur în fața Croației

Echipa condusă de căpitanul Eduard Ciobanu a învins în finala turneului echipa jurnaliștilor din Croația cu scorul de 3-2 după loviturile de departajare.

După timoul regulamentar scorul a fost egal, 2-2.

Victoria a fost o revanșă, după ce basarabenii au fost eliminați în ediția 2016 a turneului de croați în cadrul semifinalelor.

În ediția din acest an, care a ajuns la numărul șase, la care au luat parte nouă selecționate din estul bătrânului continent, Moldova a învins în semifinale cu 6-0 reprezentativa similară a Ungariei. În a doua semifinală, Croația avea să învingă cu 4-3 Muntenegru, campioana ediției 2016, cea din urmă câștigând finala mică a turneului, impunându-se cu 7-1 în meciul cu maghiarii.

Selecționata Republicii Moldova a fost formată din jurnaliștii: Eduard Ciobanu (președintele Asociației Presei Sportive din Moldova), Sergiu Carauș, Veaceslav Burghelea, Alexandru Fosa, Veaceslav Nica, Ion Fuștei, Cristian Jardan, Oleg Istrati și Alexandru Ambrosi.

Top Videos of the Day

Trofeul nu este o surpriză pentru moldoveni

Titlul cucerit în Serbia nu este o întâmplare pentru jurnaliștii din Republica Moldova. Cronicarii moldoveni au deja o faimă râvnită în spațiul european. În anul 2003 au câștigat Olimpiada Mondială dedicată presei sportive, în timp ce în perioada 2012-2014 au cucerit de trei ori la rând trofeul Campionatului European dedicat echipelor de jurnaliști.

Jurnaliștii, care zi de zi informează despre, inclusiv, activitatea echipelor de fotbal naționale și de club din Republica Moldova, se pot lăuda în fața subiecților de știri cu rezultate reale. În schimb formațiile profesioniste nu au ajuns la aceste performanțe. Selecționata Republicii Moldova a mai încheiat o campanie preliminară de turneu final pe ultimul loc în grupă, în timp ce în cupele europene, doar Sheriff Tiraspol, în acest an a ajuns din nou în grupele UEFA Europa League.

APSM face parte din AIPS

Asociația Presei Sportive din Republica Moldova (APSM) este membru al Asociației Internațională a Presei Sportive (#AIPS), din care face parte și Asociația Presei Sportive din România (#APSR).

Șeful internaționalei presei sportive este italianul Gianni Merlo.

Structura din Republica Moldova este condusă de Eduard Ciobanu, un jurnalist arhicunoscut în media sportivă de peste Prut, fondatorul Revistei Sport în Moldova care încă rezistă în tiparele de la Chișinău. Eduard Ciobanu a fost ales în funcția de Președinte al APSM în anul 2015. Mandatul său va dura până în anul 2019. Anterior, Ciobanu a fost Secretar General al APSM.

În România, media sportivă este condusă de Dumitru Graur, celebrul comentator și analist sportiv, redactor al Revistei Sportul în România. La data de 29 octombrie, la Craiova, Asociația Presei Sportive din România își va ține lucrările Congresului Ordinar pentru anul în curs, la care sunt așteptați zeci de ziariști din întreaga țară. Data nu a fost aleasă întâmplător. În weekend-ul respectiv, la Craiova, va fi inaugurată noua arenă a oltenilor. "Bijuteria" de stadion, pe care se așteaptă ca în curând să joace și selecționata României condusă de Cosmin Contra, va fi “lansată” cu ocazia meciului derby din Liga I dintre Universitatea Craiova și FCSB București.

Anul 2017 a însemnat pentru mișcarea presei sportive mondiale un pas de imagine. Congresul AIPS a fost organizat la Doha, iar Qatarul, așa cum ne obișnuiește în ultimul deceniu, și-a lăsat amprenta în organizarea evenimentului la care au luat parte delegații de jurnaliști din întreaga lume. Congresul a fost deschis de premierul Qatarului, Sheikh Abdullah. Comitetul de organizare a Congresului a fost blindat de personalități și chiar instituții importante, precum Guvernul Qatarului și Comitetul Național Olimpic de la Doha. Qatarul este primul stat din Orientul Mijlociu care a oferit Zilei Sportului statut de sărbătoare națională.