Până în anul 1839, existau puţine aparate de fotografiat, preţul era mare, iar oamenii, mai ales cei din pătura mijlocie nu îşi puteau permite pierderea a câtorva ore în care ar fi trebui să stea nemişcaţi pentru a fi pozaţi. De aceea, ultima şansă pentru ei de a avea o amintire de la cel decedat, o reprezenta momentul morţii. Odată cu inventarea daguerrotype-ului, în 1839, care reprezenta primul model de aparat care imortaliza imagini, în special în Europa şi mai puţin în America, fotografiile cu morţi au devenit o "modă" macabră.

Potrivit Kanal D, cele mai multe imagini au fost ale copiilor, deoarece, din cauza lipsei de medicamente şi a educaţiei sanitare, rata mortalităţii infantile era foarte mare, dar şi persoanele în vârstă erau imortalizate în ultimele lor clipe petrecute pe pământ, deoarece rudele acestora îşi doreau cu ardoare o amintire de la ei.

La început, morţii erau pozaţi în pat, acoperiţi cu flori sau, în cazul copiilor, cu jucăriile lor preferate. Cu timpul însă, ritualul a devenit unul macabru, deoarece decedaţii erau fotografiaţi în poziţie verticală, pe scaun sau sprijiniţi de rudele lor în viaţă, poza dorind să reconstituie o ultimă reuniune de familie. Puţin mai târziu însă, "moda" aceasta a fotografierii morţilor a devenit din ce în ce mai înfricoşătoare şi mai sinistră. Dorind ca decedaţii să pară vii, familiile acestora au apelat la prelucrarea fotografiilor. Acestora li se desenau, după ce fotografia era făcută, cu pensula sau cu creionul, ochi deschişi şi bujori în obraji. Sunt multe imagini de acest fel din epoca victoriană în care, de cele mai multe ori, nici nu îţi poţi da seama care este persoana moartă şi care este cea vie.

Top Videos of the Day

Acest procedeu a fost foarte folosit şi din cauza faptului că ar fi fost mult mai costisitoare angajarea unui pictor care să realizeze un tablou cu decedatul. În unele cazuri, persoana decedată era fotografiată dintr-un unghi din care părea că doarme. În alte cazuri însă, atunci când se dorea o poziţie verticală a persoanei moarte, se apela la nişte dispozitive speciale pentru a susţine corpul defunctului şi a crea astfel impresia că acesta stătea în picioare. De asemenea, fotograful putea poziţiona membrele persoanelor decedate, pentru a părea că acestea au fost surprinse într-o ipostază meditativă sau melancolică. Însă, de multe ori, încercările fotografului dădeau greş şi persoana fotografiată nu putea sub nici o formă să creeze impresia că este vie. Şi ca o şi mai mare ciudăţenie a acestor ritualuri, aflăm că şi animalele aveau dreptul la acest ultim omagiu. #Psihologie #Boala #Traditie