2

Marinică Nămol, invitat la nunta unor prieteni, a furat mireasa, Mary Pandelescu, în noaptea nunții, cu care a întreținut relații intime. Fotografii cu imaginile indecente au ajuns foarte curând în ziarele de scandal și pe rețelele de socializare.

Potrivit cancan.ro, Mary Pandelescu este o mireasă, care a ajuns celebră în urma unor imagini neortodoxe postate pe internet. După ce imaginile cu amorezii au devenit virale și toată lumea a aflat despre incidentul din noaptea nunții, manelistul a încercat sa nege totul spunând că fotografiile sunt trucate și ei doi sunt doar victime, dar mireasa a hotărât să dea cărțile pe față și să recunoască adevărul.

Mary Pandelescu a declarat ”Nu îmi este rușine de ceea ce am făcut și nici nu o să ma ascund negând adevarul. Consider că explicații trebuie să dau doar copiilor mei și soțului meu, Florin Marin, dar, doar dacă va fi cazul. Recunosc faptul că este nu este o mândrie ceea ce am făcut, ci chiar foarte rușinos dar îmi asum toată vina. Nu am spus nimic până acum pentru că am vrut să-mi protejez copiii. Nu am avut intenția de a mă ascunde după deget. Adevărul oricum ar fi ieșit la iveala, mai devreme sau mai târziu, chiar dacă nu aș fi recunoscut. Soțul meu cunoaște toată povestea și a trecut peste. Nu înțeleg de ce trebuie să dau explicații tuturor persoanelor de la Facebook, de ce sunt atât de răutăcioase, de ce ma înjosesc atât de mult și mă judecă fără să cunoască anumite detalii din viața mea.

Top Videos of the Day

Dumnezeu mă întărește și mă ajută să merg mai departe, cu capul sus. Cred că nu există persoană care să nu greșească niciodată în viață, unii greșim mai mult, alții greșesc mai puțin, dar nimeni nu este perfect și nu are dreptul să critice pe altul. Nu am fost constrânsă să plec de la propria-mi nunta și nici nu m-a luat nimeni cu japca, ci am plecat de bună voie cu Marinică Nămol. Fetelor care aruncați vorbe în stânga și dreapta despre ceilalți, uitați-vă la voi să vedeți dacă sunteți perfecte și dacă aveți dreptul să judecați pe alții, iar bărbaților care ma contactați zilnic și-mi face propuneri indecente vă spun că sunteți niște frustrați.

Relația cu soțul meu, Florin, ne privește doar pe noi doid Nu persoanele care mă înconjurau în acea seara m-au determinat să fac acel lucru. Am greșit, dar nimeni nu cunoaște adevăratele motive pentru care am făcut aceste lucruri mizerabile. Am făcut o greșeală mare, dar asta nu-mi ia dreptul de a fi în continuare mamă.”

Mireasa a mai spus că va rezolva totul legal dacă cineva va mai aduce acuzații la adresa ei. Ulterior a recunoscut și manelistul totul, spunând că mireasa este fosta lui iubită.