Imagini ce descriu o violență ieşită din comun au fost surprinse la o școală din județul #Constanța. Acțiunea s-a petrecut, marți, la Școala Gimnazială 28 Dan Barbilian din Constanța. Mama elevului agresat a făcut publice imaginile, marți, postându-le pe Facebook și a solicitat ajutorul pentru a fi luate măsuriel legale, în acest caz. Conform Reporter NTV, totul se petrece pe holurile școlii, într-o pauză. Ceilalți elevi fără a face ceva pentru a își scăpa colegul, asistă îngroziți la întreaga scenă.

În imagini se poate vedea cum femeia nervoasă împinge copilul, în vârstă de 14 ani, la zid și începe să îl lovească cu pumnii și picioarele.

La acțiune mai asistă o mamă. Conflictul este dezamorsat prin intervenția profesorului de educația fizică. Femeile au fost evacuate rapid din clădire. La fața locului au ajuns și polițiștii din cadrul Secției 3 de Poliție din Constanța.

Aceștia au fost sesizați de către directorul școli gimnaziale. În cauză, polițiștii constănțeni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau de alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. La nivelul școlii a fost constituită o comisie de cercetare. Directoarea școlii, Doina David a fost contactată telefonic de Radio Constanța. Ea a declarat că instituția a luat toate măsurile impuse de producerea evenimentului. De asemenea, femeile vor răspunde, în fața legii. Pe numele femeilor, în vârstă de 30 și 37 de ani au fost deschise dosare penale.

Top Videos of the Day

Cazul este în curs de cercetare și este așteptat rezultatul anchetei. De asemenea, directoarea școlii a explicat că femeile venise să facă o reclamație împotriva elevului agresat. Acestea nu au așteptat o soluție din partea școlii și s-au deplasat către sala de clasă. Considerând că își pot face dreptate singure, femeile au început să îl lovească pe copil. Cât despre motivele care le-au determinat pe femei să recurgă la un asemenea gest, Doina David a afirmat că elevul agresat este un copil problemă. El a depășit cu mult vârsta clasei, rămânând repetent datorită comportamentului și rezultatelor slabe la învățătură, iar asta ar fi atras nemulțumirea femeilor.

Minorul agresat va fi examinat medico-legal. El la ajuns la spital, având nevoie de îngrijiri medicale, însă starea sa de sănătate este bună. Asociația Elevilor din Constanța condamnă acest incident. Aceștia spun că incidentul este unul destul de grav și ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea unităților de învățământ de a asigura securitatea fizică a elevilor. #Violenta