Părintele Daniil Horga este desprins parcă din filele primordiale ale Patericului atonit. La cei aproape 90 de ani pare cu un picior plecat din lumea asta vremelnică și, parcă tot mai supusă urii și răului.

În jurul datei de 17 Ianuarie, părintele împlinește 88 de ani. Dar de departe ceea ce îl face celebru și de temut pentru puterile întunecate ale Iadului dar și pentru oamenii răi este teribilul canon de 40 de zile cu 99 de repetări .

Pe youtube apar multe filmulețe, care descriu cu delicatețe dar și cu finețe maximă, incredibilul canon lăsat moștenire părintelui de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, de Maica Domnului.

În acest canon, se repetă cu strictețe maxima de 99 de ori pe zi un set de trei rugăciuni de foc, am putea spune.

Ritualul ortodox sfânt este unul foarte puternic și recomandat tuturor celor care au nevoie de o rezolvare rapidă a unei situații critice .

Părintele Daniil Horga, recunoaște cel mai usor atunci când o persoană este posedată de demoni sau dacă are farmece si vrăji făcute asupra sa. Este cel mai înalt dar, dăruit acestui smerit slujitor al lui Dumnezeu.

Revenind la canonul de 99 de repetări zilnice, acesta se desfășoară cum explică ucenicul părintelui pe You Tube, de regulă după orele 21 seara cu lumănări sau candela aprinsă.

Canonul se poate face împreună cu alți credincioși, pentru ca efectul să fie și mai mare. Important e ca cel care se apucă de el e să fie spovedit și să postească lunea, miercurea si vinerea.

Astfel, în jurul orelor 21 sau 22 se pun într-un bol 99 de boabe de fasole și se spune de 99 de ori următoarea serie de rugăciuni.

Top Videos of the Day

Prima rugăciune este Tatăl Nostru spusă cu voce tare si apasat . A doua rugăciune din această serie de trei este rugăciunea inimii. Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Preacurate si ale tuturor sfinților, miluiește-mă pe mine păcătosul. A treia rugăciune din serie este o rugăciune personală de cerere, care trebuie adaptată fiecărei probleme personale cu care ne confruntăm. Și ne dă Doamne dezlegare de vrăji, de farmece, de toată lucrarea răului si dă-ne spor sănătate etc.

De regulă acest canon se face cu binecuvântarea preotului de care aparținem, deoarece este unul deosebit de puternic și ne pune corp la corp si suflet la suflet în luptă cu Puterile Răului dar și cu patimile noastre. Cei care au încercat acest canon au văzut efectul imediat, în sensul că lucrurile începeau să se clarifice sau să se rezolve

#Credinta #Religie