Asociația românilor din Italia a reușit să pună în operă și să finalizeze  un nou proiect caritabil extraordinar. Pe data de 2 aprilie la Roma, membrii acesteia alături de inimoasa Laura Văsâi candidată la  Consiliul General al primăriei din Roma, au dus cu succes la bun sfârșit proiectul de ajutorare a persoanele aflate în dificultate, intitulat ”Vestiamo Roma”.

Potrivit gazetaromaneasca.com în cadrul proiectului desfășurat în Piazza Fabrizio de Andre s-au distribuit în scop caritabil peste 10 mii de produse precum jucării, articole de îmbrăcăminte, dulciuri și rechizite școlare pentru copii proveniți din familii sărace.

Președintele de onoare a Asociației Românilor din Italia,  Eugen Terteleac a subliniat că astfel de proiecte umanitare se desfăsoară și în România anual. Pentru ca acest proiect să devină o realitate, ARI a fost ajutată de Asociația umanitară italiană Salvamamme. În cadrul evenimentului organizat de cele două asociații umanitare româno-italiene s-a stabilit totodată și calendarul evenimentelor caritabile, ce se vor desfășura în România în perioada mai - decembrie anul acesta.

Laura Văsâi unul din promotorii acestei acțiuni caritabile româno-italiene, a declarat că această acțiune a fost o reușită totală. Împreună cu membrii Asociației Romanești din Italia și de cei din Asociația Salvamamma, candidată la consiliul local din Roma a trăit satisfacții enorme, alături de beneficiarii articolelor distribuite.

Top Videos of the Day

Alături de familiile de români aflate în impas, produsele au mai fost distribuite familiilor de italieni, bulgari, sud-americani care au avut libertatea de a alege dintre miile de produse expuse pe tarabele generoase.

Actiunea a fost dirijată de voluntarii români din cadrul ARI, care au asigurat și sprijinul tehic și logistic. Românca a concluzionat că astfel de acțiuni trebuie încurajate și mai ales trebuie să aibă o continuitate. Totodată aceasta a promis că va încuraja și va sprijini financiar toate acțiunile caritabile, după ce va fi aleasă în funcția de consilier al primăriei din Roma. #romani in Italia #Proiecte europene