Conform agenţiei Associated Press, cei doi ucigaşi condamnaţi pe viaţă, care au scăpat dintr-o închisoare federală şi vânaţi neîncetat trei săptămâni, au fost anihilaţi. Unul a fost împuşcat vineri iar celălalt a fost prins duminică. Ei au planificat iniţial să fugă în Mexic, dar s-au îndreptat spre Canada pe jos, deoarece nu şi-au putut pune în aplicare planul iniţial, a declarat guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, luni.

David Sweat fugea de un poliţist duminică după-amiază, când a fost împuşcat de două ori în trunchi, la mai puţin de trei kilometri de graniţa canadiană. El a fost transportat în stare gravă, luni, la un spital.

Procurorii au spus că o angajată a atelierului de croitorie din închisoare, Joyce Mitchell, s-a apropiat de cei doi evadaţi şi iniţial a fost de acord să fie şoferul lor după evadare, dar s-a retras deoarece se simţea vinovată că acceptase participarea la planul lor. Cuomo a oferit noi detalii suplimentare luni.

"Ei plănuiau să-l ucidă pe soţul lui Mitchell şi apoi să se îndrepte cu maşina spre Mexic. Se presupune că femeia ar fi fost îndrăgostită de unul dintre criminali, şi acesta a fost motivul pentru care a acceptat iniţial să-i ajute", a spus Cuomo. "Când Mitchell nu a apărut, planul cu plecarea în Mexic a fost dejucat, iar ei s-au îndreptat spre nord, către Canada."

Matt petrecuse anterior ceva timp în Mexic şi se pare că avea ceva legături acolo, de aceea alesese această destinaţie.

Top Videos of the Day

Cuomo a declarat că cei doi bărbaţi s-au despărţit acum cinci zile. Matt avea băşici la picioare şi Sweat simţea că partenerul său de evadare, în vârstă de 49 de ani, îl încetinea.

După ce Sweat a fost împuşcat, el a fost arestat şi stabilizat la un spital din apropiere în Malone, iar apoi transportat la centrul de traumataologie Albany Medical Center.

Sweat a fost adus iniţial în stare critică, dar diagnosticul a fost modificat la stare gravă, după ce medicii au constatat peste noapte că el nu avea nevoie de o intervenţie chirurgicală imediată. Este de aşteptat ca el să stea la spital pentru câteva zile până când starea lui se va stabiliza, potrivit raportului medicilor care l-au investigat.

Cuomo a declarat pentru CNN că Sweat a avut asupra lui o pungă care conţinea hărţi, unelte, un spray contra insectelor şi ceva mâncare când a fost împuşcat de sergentul Jay Gatiti într-un câmp, la o fermă din Constable, o localitate la aproximativ 50 de km nord-vest de închisoare. Era neînarmat în momentul în care a fost prins.

Matt a fost ucis vineri după-amiază, în Malone, chiar la sud de Constable, în timp ce ţinea în mână o puşcă de vânătoare.

Sweat executa o pedeapsă de închisoare pe viaţă, fără posibilitate de eliberare condiţionată pentru uciderea unui șerif în Broome County în 2002. Matt a fost condamnat pe viaţă pentru uciderea şi dezmembrarea fostului său şef.

Criminalii au fost anihilaţi, povestea s-a sfârşit, dar toate ingredientele acestei evadări sunt ideale pentru un film de acţiune şi suspans, marca Hollywood.