Ștefan Floroaică este unul dintre concurenții echipei Războinicilor. El a apărut în prim plan după ce colegii săi l-au ,,cuplat” pe rând cu Alina, colega lui de echipă, iar mai apoi cu Gianina, ultima concurentă venită la echipa Faimoșilor.

Tatăl sportivului a fost invitat la o emisiune de la Kanal D unde a dezmințit toate ,,acuzele” aduse fiului său. ,,Băiatul meu este o fire foarte sensibilă și timidă. El ne-a prezentat pentru prima oară o fată abia la vârsta de 18 ani. Prietena lui era plecată în străinătate și vorbeau foarte mult pe internet. Păreau să aibă o relație serioasă, dar totuși a fost o relație la distanță, însă, se pare că nu a fost să fie a lui.

A iubit-o foarte mult. Mai pot spune despre băiatul meu că este o fire foarte sociabilă și îi place să fie înconjurat de mulți prieteni, de aceea de-a lungul timpului s-a apropiat de mai multe persoane acestea fiind și băieți dar și fete. Nu cred că Ștefan a mers la această competiție sportivă pentru a-și căuta jumătatea. Are timp suficient în afara acestui Concurs televizat. Acolo a mers să demonstreze că este un bun sportiv și poate să reziste cât mai mult în competiție, poate chiar să câștige marele premiu. Ajunsă pe plaiurile natale, Alina a spus că cel mai dor îi este de Ștefan, iar telespectatorii au tras concluzia că între cei doi s-a înfiripat o poveste de iubire, dar cum să nu îți fie dor de o persoană cu care a împărțit atât bune cât și rele și patul, dar și scândurile, au râs, au plâns, au mâncat sau au suferit de foame împreună.

Top Videos of the Day

Cu toții s-au apropiat, s-au sprijinit reciproc. Cât despre Gianina nu neg că fata nu se simte atrasă de el, dar sunt sigur că băiatul meu o consideră doar o concurentă care face parte din echipa adversă și atât sau poate este o simplă simpatie, dar nu este genul lui, sunt firi foarte diferite. Este frumos, însă nu este bărbatul fatal.”

Alina, prezentă și ea în platoul emisiunii WOW Biz, atunci când a fost întrebată dacă între ea și Ștefan s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste aceasta nu a negat, însă a spus că-l așteaptă acasă și atunci o sa vadă cum vor evolua lucrurile. Aceasta a mai afirmat că este inteligent și cu un suflet mare. Tatăl băiatului crede că cei doi sunt firi diferite și nu se va înfiripa nimic între ei.

Concursul sportiv Exatlon se desfășoară în Republica Dominicană începând din 7 ianuarie. Concurenții sunt împărțiți în două tabere: echipa Faimoșilor și echipa Războinicilor. Pentru marele premiul de 100.000 de euro luptă toți cei rămași în concurs, însă un singur concurent va intra în posesia banilor.