Realizatorul Dragoș Pătraru l-a atacat dur pe președintele #Klaus Iohannis, în cadrul ultimei sale emisiuni difuzată de televiziunea publică, "Starea Nației”. De criticile acestuia nu au scăpat nici fostul vicepremier Gabriel Oprea și nici edilul orașului Baia-Mare, Cătălin Cherecheş, arestat preventiv sub acuzația de luare de mită.

Primul pe listă este șeful statului care, susține Dragoș Pătraru, a fost de acord să dea interviuri la TVR, doar după ce "o preferată de-a domniei sale” a fost angajată cu acte în regulă la televiziunea publică, informează site-ul evz.ro. În vizorul prezentatorului a intrat și Gabriel Oprea care se face vinovat de eliberarea din funcție a fostului director TVR, Stelian Tănase.

"Oprea l-a dat afară pe Tănase, cu doar două telefoane”, a dezvăluit Pătraru. Tot din același peisaj este desprins și Patriarhul Daniel, care a încercat să facă presiuni asupra prezentatorului TVR, să nu mai comenteze "derapajele sale”. Cum dorința preasfințitului a fost poruncă pentru Tănase, jurnalistul Pătraru a fost invitat la domiciliul șefului său pentru a fi rugat să "o lase mai moale”, deoarece Patriarhul Daniel îi este un bun prieten. Văzând că subalternul său este insensibil la rugămintea sa, Tănase l-a amenințat că nu-i va mai prelungi contractul.

Liniștea s-a așternut după ce postul de director al TVR a rămas vacant şi prin urmare "telefoanele au încetat, astfel că am beneficiat de toată libertatea din lume”, a mărturisit Pătraru. Realizatorul a încheiat contractul cu TVR, la aproape doi ani de emisiune "Starea Nației”.

Top Videos of the Day

Pătraru se va muta la un alt post de televiziune și anume la Digi 24. Jurnalistul a făcut o "radiografie” a postului public, vorbind despre problemele pe care le-a sesizat de-a lungul activității desfășurate la TVR.

Dragoș Pătraru a câștigat simpatia telespectatorilor, reușind să aibă o audiență remarcabilă. În august 2014, cunoscutul realizator a ales să prezinte emisiunea la Televiziunea Română, după ce a decis să plece de la România TV. Jurnalistul a păstrat formatul emisiunii, fiind convins că publicul îl va urma indiferent de locația de unde se transmite emisiunea. #Vedete