Daily Mail informează în ediția sa electronică despre cazul unui polițist rus, pedofil, violator și asasin al unei fetițe de zece ani, care mai are la activ și alte infracțiuni sexuale împotriva unor fetițe. Acesta se oferea să le conducă la școală, moment în care își punea în practică apucăturile bolnave.

Polițistul care era obsedat de imagini cu copii dezbrăcați, a fost închis pe viață pentru violarea și uciderea unei fetițe de zece ani. El a mai primit și o pedeapsă complementară pentru alte 18 infracțiuni sexuale comise împotriva altor victime de asemenea minore. Odată cu el au mai fost condamnați la închisoare alți doi complici, un bărbat și o femeie, care au luat parte la unele dintre agresiunile sexuale comise împotriva tinerelor fete care le-au căzut victime.

Polițistul rus în vârstă de 26 de ani a cărui identitate nu a fost divulgată, s-a oferit să o conducă pe fetiță la școală înainte de a o viola. În înregistrarea video se poate vedea agresorul în timpul reconstituirii crimei. El i-a condus pe anchetatori la locul unde a violat-o și a ucis-o pe Alibina Ganzei.

O instanță l-a condamnat pentru violarea, maltratarea și apoi uciderea Alibinei Gazei, după ce s-a dovedit că s-a oferit să o conducă la școală, dar ulterior a schimbat ruta, ducând-o pe un drum lăturalnic unde a atacat-o cu bestialitate. Pentru a șterge urmele, acesta i-a ars apoi corpul fetiței.

Rămășițele carbonizate ale victimei au fost găsite în iarba înaltă la patru zile după ce mama fetiței a raportat dispariția ei. În picioare aceasta purta încă pantofii ei roz favoriți. Ancheta poliției a stabilit că cel puțin alte trei fete au fost violate sau agresate sexual cu violență.

Top Videos of the Day

Atacurile au avut loc în anul 2015, lucru care a declanșat o uriașă operațiune de căutare în regiunea Primorsky din vestul Rusiei. Până la urmă tot pornirile lui bolnave l-au trădat. În anul următor polițistul s-a întors la locul crimei, iar poliția l-a prins după ce a fost alertată de către localnici. În telefonul său mobil și în computerul personal pe care l-au găsit la domiciliul acestuia în momentul percheziției, s-au găsit ”numeroase” imagini și clipuri video care arătau profilul josnic al unui pedofil înrăit. Întreaga poveste a fost relatată de publicația The Siberian Times.

După arestarea sa, acesta a mărturisit totul anchetatorilor și a dat detalii la reconstituire despre crima comisă. Nici un alt detaliu nu a fost furnizat despre cei doi complici, un bărbat și o femeia care au fost implicați în celelalte agresiuni sexuale. Ei au fost condamnați la trei ani și jumătate, respectiv patru ani de închisoare. Polițistul își va efectua pedeapsa într-o închisoare de maximă securitate din Siberia, cunoscute pentru ”iadul” pe care condamnații de acolo îl pregătesc pentru pedofili și asasini de copii. #Politie #Viol