Dacă aveți impresia că mintea voastră este singurul loc sigur pentru toate secretele dumneavoastră, gândiți-vă de două ori înainte de a spune acest lucru din nou, deoarece oamenii de știință fac pași reali pentru a vă citi gândurile și pentru a le afișa pe un ecran unde toți cei prezenți le pot vedea.

Daily Mail a publicat un articol în ediția sa electronică, în care descrie realizarea extraordinară a oamenilor de știință din SUA care au dezvoltat o mașină uimitoare de citire a minții, care poate să traducă ceea ce gândiți și să afișeze aceste gânduri instantaneu pe un ecran sub formă de text. Ei pretind că au o rată de precizie de 90% sau mai mult și spun că funcționează prin interpretarea consoanelor și vocalelor din creierul nostru.

Cercetătorii cred că mașina ar putea ajuta într-o zi pacienții care suferă de condiții medicale care nu le permit să vorbească sau să se deplaseze. Mașina înregistrează și analizează combinațiile de vocale și consoane pe care le folosim atunci când construim o propoziție în creierul nostru. Ulterior sunt interpretate aceste propoziții pe baza semnalelor neuronale și un computer le poate traduce în format text în timp real pe un ecran. De fapt, oamenii de știință susțin că mașina poate folosi cuvinte pe care nici măcar nu le-a mai auzit.

Liderul studiului, cercetătorul David Moses a spus: "Nici o lucrare publicată nu a demonstrat clasificarea în timp real a propozițiilor din semnalele neuronale. Având în vedere performanța expusă de mașină în această lucrare și capacitatea sa de extindere, suntem convinși în capacitatea sa de a servi drept platformă pentru un dispozitivul protetic de vorbire pe care ne-am propus să-l dezvoltăm".

Top Videos of the Day

Cu toate acestea noua descoperire științifică a iscat și controverse. Există temeri ale criticilor că dispozitivul va cauza probleme dacă gândurile secrete ale subiecților vor fi expuse accidental sau voluntar. Este visul tuturor serviciilor secrete de a avea un asemenea dispozitiv în arsenalul lor. Până acum se cunosc substanțele psihotrope, așa numitele „seruri ale adevărului” care erau folosite în încercarea de a obține mărturisiri adevărate de la oameni. Deși nu s-a dovedit niciodată în mod oficial că aceste substanțe sunt pe deplin eficiente, ele sunt utilizate frecvent în anumite părți ale lumii. Drogurile de inducere a adevărului sunt considerate în statele civilizate neconstituționale și conform dreptului internațional, lipsite de etică, făcând parte din categoria formelor de tortură.

Dispozitivul a fost dezvoltat la Universitatea din California și a fost explicat în publicația Journal of Neural Engineering (Jurnalul ingineriei neurale). #SUA #Secret