Pagina web a canalului de televiziune Russia Today informează că submarinele nucleare rusești au efectuat un exercițiu în apropierea bazelor militare americane, având misiunea de a evita detectarea în timp ce se apropiau de coasta Statelor Unite. Un comandant al escadrilei de submarine a declarat unui canal de televiziune militar rus că acestea și-au dus la bun sfârșit misiunea primită, ele nefiind detectate de paza de coastă a #SUA.

Uimitoarea dezvăluire a fost făcută într-un documentar distribuit de televiziunea militară Zvezda ("Star"), radiodifuzorul oficial al Ministerului Apărării al Rusiei. Acesta se concentrează pe submarinele nucleare de atac de clasă Akula (terminologie NATO)- Shchuka-B (Știuca în limba rusă).

Conform declarațiilor date de un comandant de #submarin prezent în emisiune, coordonatorul misiunii a ordonat ca submarinele să ia poziție în vecinătatea bazelor militare americane în timpul exercițiilor. "Această misiune a fost dusă la îndeplinire, submarinele au apărut în locația stabilită în ocean și s-au întors ulterior la bază", a spus comandantului escadrilei de submarine, Serghei Starshinov, pentru Zvezda.

Întrebat dacă submarinele au reușit să rămână în afara radarului în timpul misiunii, Starshinov a răspuns că acesta a fost obiectivul propus, de a se apropia de coasta Statelor Unite și de a nu fi descoperiți. El a mai spus că navele au ajuns " destul de aproape " de țărmurile americane, dar nu au încălcat frontierele maritime ale SUA, rămânând în ape neutre. Data și locația misiunii sub acoperire nu a fost dezvăluită, însă comandantul a declarat că submarinele nucleare rusești "au ajuns chiar lângă coasta Statelor Unite".

Top Videos of the Day

Submarinul Shchuka-B a fost comandat pentru marina sovietică în anul 1986. Fiind dotat cu propulsie nucleară acesta este capabil să lanseze rachete de croazieră Kalibr sau Granat, putând să angajeze o luptă subacvatică deoarece este dotat cu torpilele de 553 mm și rămânând scufundat timp de până la 100 de zile, potrivit informațiilor date publicității.

Ca și în cazul numeroaselor submarine nucleare rusești, informațiile privind statutul lor, precum și dotările și facilitățile de care dispun sunt rare. Se știe doar că mai multe submarine din această clasă sunt operate de marina rusă sau sunt în curs de modernizare. Un submarin Shchuka-B a fost închiriat marinei militare din India, unde a intrat în serviciu sub numele de Chakra INS.

În 2016, un înalt oficial al US Navy s-a plâns că nu sunt informații militare suficiente pentru a evalua pe deplin desfășurarea submarinelor nucleare rusești care sunt la un nivel necunoscut de la încetarea Războiului Rece. "Submarinele pe care le vedem sunt cele mai multe de tipul STEALTH (invizibile)", a declarat pentru CNN amiralul Mark Ferguson, comandantul forțelor navale americane din Europa.

Rușii "au sisteme de arme mai avansate, sisteme de rachete care pot ataca ținte terestre pe distanțe lungi", iar capacitățile lor operaționale au devenit mai bune "întrucât se află departe de apele lor teritoriale".

#Rusia își intensifică propaganda militară înaintea alegerilor pentru funcția de Președinte al Rusiei, Vladimir Putin fiind aproape sigur câștigătorul detașat al acestora.