Sunday Express informează în ediția sa de duminică despre atacul ordonat de către Vladimir Putin, Ministerului Rus al Apărării. Un oficial din minister a confirmat faptul că Moscova s-a răzbunat cu un atac aerian efectuat de către o armă de înaltă precizie, care a ucis mai mult de 30 de militanți islamiști, într-o zonă din provincia Idlib unde a fost doborât avionul.

Rapoartele mai spun că #Rusia a lansat numeroase ale rachete atât din Marea Mediterană, cât și din avioanele decolate de la baza aeriană Khmeimim din #Siria. Șefii armatei au declarat că spionajul radio a stabilit că peste 30 de adepți ai formațiunii Al-Nusra au fost uciși în atacul aerian efectuat cu "arme ghidate de înaltă precizie".

Alte explozii au mai fost raportate într-o serie de zone de coastă, dar și în provincia Idlib, unde a fost doborât avionul de vânătoare.

Rebelii sirieni au doborât avionul rusesc SU-25 și au ucis pilotul, după ce acesta a aterizat pe pământ, catapultându-se. Aeronava a fost doborâtă în partea nordică a provinciei Idlib din Siria, care a fost supusă unor intense atacuri aeriene, iar rebelii care se opun președintelui Bashar al-Assad, au dus lupte grele pe teren cu forțele guvernamentale susținute de Rusia și Iran. Sirienii care se opun lui Assad văd Rusia ca pe o forță invadatoare și o acuză de moartea a mii de civili, de când Moscova a intrat în război de partea guvernului sirian în anul 2015. Avionul rusesc a fost doborât deasupra orașului Khan al-Subl, situat lângă orașul Saraqeb, aproape de o autostradă importantă pe care armata siriană și milițiile sprijinite de Iran încearcă să avanseze, a spus o sursă rebelă.

Top Videos of the Day

Deși pilotul rus a scăpat după ce s-a catapultat din avion, el a fost ucis de rebelii care au încercat să-l captureze, spune aceeași sursă. Tharir al-Sham, un grup jihadist condus de fosta ramură siriană a al-Qaeda, a revendicat responsabilitatea doborârii avionului, cu o lovitură directă provenită de la o rachetă antiaeriană lansată de pe umăr. Comandantul Mahmoud Turkomani a spus într-o declarație emisă de grup că: "Această realizare este puținul lucru pe care-l mai putem face pentru a-i răzbuna pe oamenii noștri. Invadatorii criminali trebuie să știe că cerul nostru nu este un picnic și nu vor trece fără a plăti prețul dispus de Alah".

De partea cealaltă, Ministrul Apărării din Rusia a confirmat faptul că avionul a fost doborât de o rachetă portabilă sol-aer. Pilotul a reușit să se catapulteze, dar a fost mai târziu ucis pe teren, ministrul declarând că: "Pilotul a murit într-o luptă cu teroriștii". Incidentul ar putea declanșa și un scandal diplomatic, după ce s-a sugerat că avionul a fost doborât cu un lansator de rachetă portabil furnizat de Statele Unite. Armata SUA a negat orice implicare în sprijinirea milițiilor din Siria care luptă împotriva dictatorului Assad. #Vladimir Putin