Daily Mail informează într-un articol publicat pe pagina sa de web despre un #Accident spectaculos care putea să se termine tragic, după ce un avion care transporta 168 de persoane, a fost la câțiva metri de a se scufunda în Marea Neagră, în timp ce a aterizat pe un aeroport turcesc.

Panica s-a răspândit la bordul aeronavei Boeing 737-800, când aceasta s-a oprit la marginea unui țărm abrupt al Mării Negre, cu botul înțepenit și atârnând pe marginea unei stânci. Din fericire, roțile zborului PC8622, care tocmai derapase pe pista Aeroportului din Trabzon, s-au agățat de stânci și au împiedicat avionul să plonjeze în mare.

Pegasus Airlines a confirmat într-o declarație de presă că nu au existat răniți printre cei 162 de pasageri de la bord, doi piloți și patru membri ai echipajului, toți fiind evacuați în condiții de siguranță.

Imaginile șocante din interiorul avionului Pegasus, luate la doar câteva minute după accident, arată cum pasagerii evacuează aeronava în timp ce femeile și copiii sunt auziți plângând și strigând de frică. Unul dintre motoarele avionului a fost rupt în timpul accidentului, fiind singurul care a ajuns în Marea Neagră. În imagini se mai poate vedea cum pasagerii se înghesuie pe culoarul central al avionului în timp ce însoțitorii de bord se aud în difuzoare cum îi ghidează spre ieșire. Înregistrările dramatice par să arate un fum care provine din cabină.

Un alt clip realizat în afara aeronavei arată cum serviciile de intervenție ale pompierilor de pe aeroport stropesc avionul cu jeturi de apă. Cu toate că videoclipul nu sugerează că s-ar fi declanșat un incendiu la bordul epavei, aceasta este procedura standard în caz de accident aviatic.

Top Videos of the Day

Evacuarea avionului a fost cu atât mai dificilă, cu cât avionul se afla în poziție instabilă pe o pantă abruptă.

Zborul PC8622 al companie Pegasus a plecat de la Ankara, capitala Turciei, sâmbătă seara. Doar 90 de minute mai târziu, la aterizarea pe Aeroportul Trabzon, din cauza gheții acesta a părăsit pista. Accidentul a fost inevitabil, avionul fiind pe punctul de a plonja în mare. Pegasus Airlines este o companie aeriană din Turcia, cu sediul în zona Kurtköy din districtul Pendik al Istambulului.

Una dintre pasagere, Fatma Gordu, a declarat că panica a izbucnit la bord avionului în timpul aterizării. "Ne-am înclinat spre lateral, apoi avionul s-a îndreptat cu fața în jos spre mare, în timp ce coada avionului era agățată în partea de sus a falezei. A fost panică. Oamenii strigau și copii plângeau", a declarat ea agenției de știri de stat Anadolu.

Aeroportul din Trabzon a fost închis temporar, iar zborurile au fost amânate sau anulate până ce toți pasagerii din avionul avariat au fost evacuați.

Aeroportul a fost redeschis duminică dimineața. Guvernatorul din Trabzon, Yucel Yavuz, a confirmat că toți pasagerii și echipajul de la bordul avionului au scăpat nevătămați, spunând: "Am luat toate măsurile necesare. Vom redeschide aeroportul traficului aerian cât mai curând posibil". El a adăugat că pe aeroport a fost înființată o celulă de criză. Din fericire situația s-a reglementat foarte repede, zborurile de pe Aeroportul din Trabzon fiind acum reluate. #avion