Părinții actuali, fie că recunosc sau nu, visează că, într-o zi, puiuții lor vor deveni adulți împliniți, atât social cât și financiar. De asemenea, fiecare părinte crede că, oferind copilului o bază morală solidă, adultul în miniatură se v-a transforma cândva într-un OM.

Lăsând deoparte visele, cu toții știm, chiar dacă nu recunoaștem, că, mai mult sau mai puțin, micuții devin ceea ce suntem noi. Dar care sunt acele daruri pe care le dăruim copiilor noștri, pentru ca aceștia să dobândească abilitățile necesare pentru a evolua și a fi independenți?

Printre cele mai frumoase cadouri (care nu costă niciun ban) pe care trebuie să le oferim copiilor noștrii, se evidențiază:

Dragostea

Prin iubirea noastră necondiționată îi dăruim copilului un sentiment puternic de siguranță și încredere.

Astfel, micuțul știe că există cineva care îi va fi alături când are nevoie. Știe că, indiferent de situație, are pe cineva care-l iubește și îl acceptă așa cum e. Copilul descoperă în acest mod bunătatea, compasiunea, empatia, temelia spre o relație adevărată, constructivă și armonioasă. Cu toții cunoaștem importanța iubirii. Este fericirea și începutul vieții.

Încrederea

Copiii trebuie să-și înfrunte temerile reale sau nu, de a-și urma țelurile și de a depăși piedicile. Deci, este necesar să creadă în sine. Respectul de sine laolaltă cu curajul se fundamentează pe încredere. Părinții educă încrederea copiilor, fiind permisivi cu eșecurile acestora, insuflându-le curaj să încerce iar și iar, până ce reușesc.

Imaginația

Capacitatea de a visa ne permite să creăm realitatea. Imaginația este un dar prin care se cultivă încrederea în forțele proprii, se trec obstacolele, granițele.

Top Videos of the Day

Copilul explorează această lume folosind imaginația, devine posibil a fi ceea ce-și dorește și în ce timp dorește.

Speranța

Dacă suntem încurajați să credem că viitorul ne poate aduce mai multe stări de bine decât prezentul ori trecutul, putem zâmbi mai mult, devenim optimiști. Micuții care primesc încurajări și răspunsuri pozitive din partea părinților sunt mai curajoși. Situațiilor apărute în viață se adaptează mai bine. Pentru a păstra buna dispoziție a copiilor, părinții trebuie să încerce, pe cât posibil, să rărească feedback-ul negativ sau situațiile în care copiilor nu li se spune nimic.

Pentru a putea dărui Iubire, încredere, imaginație și speranță e nevoie de mult tact în alegerea cuvintelor și gesturilor potrivite.