Codul muncii, de-a lungul timpului, s-a scris, s-a rescris, s-a schimbat, iar s-a adaptat, a suferit multe modificări. Pe hârtie, totul pare simplu și în regulă, dar, în realitate, oare relațiile noastre de muncă, efective, sunt conforme lui, Codului muncii? Rămâne să considerați dumneavoastră, fiecare în parte, în funcție de experiențele pe care le aveți sau le au cunoscuții dumneavoastră, dacă întrebarea mea e doar retorică. Firește că sunt angajatori de bună credință, care știu să respecte omul, în primul rând și, făcând asta, inevitabil, respectă și legea. Ei sunt etalonul, exemplul care ar trebui să fie urmat de toți.

Dar, din păcate, pentru unii angajatori, un contract individual de muncă este doar o hârtie, fără vreo mare importanță pentru ei, adică nu îi obligă la prea multe, în schimb, pot dispune după bunul lor plac de angajat.

Nu voi face un studiu de caz din experiența personală, oricine poate fi suspectat de subiectivism, daca analizează situația sa. Voi vorbi despre un cunoscut. O firma angajează un domn, licențiat în drept, care, din motive familiale, e dispus să facă o muncă sub pregătirea sa, în turism, pentru o perioadă. Are calificarea de recepționer și hotărăște că un an va lucra pe un astfel de job. Angajatorul la interviu, afirmă că are nevoie de serviciile unui tânăr atât de bine pregătit și îl angajează. Până aici, totul este în regulă. După semnarea contractului de muncă, tânărul își începe activitatea într-o pensiune turistică. De aici încolo încep relațiile efective de muncă. Angajatorul, prin comportament, limbaj, dă de înțeles că dispune de persoana lui, de timpul său. Trebuie să facă muncă de recepționer, de cameristă, de femeie de servici, de om în curte, cumul de funcții, cu alte cuvinte, iar calificarea, doar una.

Top Videos of the Day

Plata, doar pentru funcția de recepționer. Se pare că așa merg lucrurile acolo, un alt domn, mai în vârstă, are, la fel, o singură funcție și mii de activități neconforme cu fișa postului.

Tânărul, licențiat în drept, observă și tace. La nici o lună după angajare, pensiunea respectivă are o ultimă comisie pe fonduri europene și se debarasează de angajat. Motivul, restrângere de activitate, fără preaviz, anunț, făcut telefonic. La fel, și domnul cu vechime mai mare așteaptă să îi vină mazilirea, tot la fel de abrupt. Singurul care va rămâne în schemă va fi un bătrânel pensionar, plătit la negru, mai mult să spioneze angajații, să deschidă și să închidă uși.

De ce oare tânărul licențiat în drept a trebuit să ajungă în postura aceasta? Poate pentru că cineva trebuia să vadă personal ce se întâmplă și să ia atitudine. După sesizări la ITM și acțiuni în instanță, tânărul respectiv și-a făcut dreptate. Câți dintre noi pot face asta? Câți dintre noi realizăm că între angajator și noi nu este doar o simplă foaie de hârtie, ci este legea de care ne putem prevala, dacă ne sunt încălcate drepturile? Firește, reciproca, este valabilă.

Și angajatorii au drepturi, mai puțin unul, de a dispune de oameni și de munca lor după bunul plac.

Un angajator care nu aplică legea, ci se bazează pe legea bunului plac se potrivește ca nuca-n perete, mie, personal, mi-aduce aminte de o perioadă când predam limba engleză undeva la un liceu din Drumul Taberii, unde intra în cancelarie o directoare atipică și ne întreba pe toți cu un zâmbet larg: „ ce faceți, mânca-v-aș gura?” #ROMANIA #legislatie