Alexandru Ioan Cuza a fost un personaj istoric, o legendă, om providențial, un destin măreț, având o soartă de om în mâna lui Dumnezeu. Pe vreme comuniștilor se bătea monedă pe istorie, pe cea agreată de ei, dar erau celebrați și Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, iar Alexandru Ioan Cuza nu făcea excepție. De multe ori, de atâtea insistențe și celebrări, personalitățile ajungeau să ne fie antipatice. Nu este cazul celor enumerați anterior. Comuniștii, ca de obicei, deformau realitatea și făceau să pară cum le venea lor mai bine la socoteală, figurile istorice. De pildă, Cuza era personajul istoric corect, justițiar, cu enorm de multe calități, și în nici un chip nu-l suspectai de slăbiciuni omenești.

Ulterior, peste ani, citind într-o carte informații despre omul Cuza, am aflat că domnitorul fusese mason, că era un cartofor înrăit, avea o amantă cu care trăia chiar în palat cu soția sa Elena. Am aflat că amanta i-a dăruit doi copii din flori pe care i-a crescut soția sa, doamna Elena. Cu personajul istoric fără de pată întipărit bine în memorie de către comuniști, nu e de mirare că am făcut ochii mari, a mirare. L-am înțeles mai bine atunci pe Cuza, omul supus slăbiciunilor ca noi toți, firește, dar nu l-am prețuit mai puțin.

Spuneam că Alexandru Ioan Cuza a fost mason și că unirea s-a făcut cu ajutorul masoneriei, el însuși ajungând la putere, susținut de aceștia. Ulterior, domnitor fiind, s-a întors împotriva masonilor, a ordonat să li se incendieze templul, din câte se spune.

Top Videos of the Day

Se pare că masoneria a fost direct implicată în înlăturarea acestuia de la putere. În orice caz, unul din membrii marcanți ai masoneriei de atunci, ca de altfel și unul dintre cei mai bogați oameni de la sfărșt de la belle epoque, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, a susținut monstruoasa cualiție. Monstruoasa cualiție a dus, după cum se știe, la detronarea lui Cuza în anul 1866 și aducerea la putere a prințului Carol I.

Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino era direct scoborâtor din împărații Bizanțului, a avut funcții în stat și a construit palate și castele, printre care și Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Așadar, Cuza, personajul istoric potrivit și providențial în 1859, ieșea din istorie datorită conjuncturii istorice, și, poate, slăbiciunilor sal, în anul 1866. Moșia Ruginoasa pe care o cumpărase de la neamul Sturza( din care făcea parte și doamna sa Elena) i-a adus prea puțină tihnă. A adus acolo, la moșie pe copiii pe care i-a făcut cu amanta Maria Obremovici, să îi crească soția sa, care i-a și adoptat pe amândoi.

După abdicarea forțată, Cuza moare în 1873 la Heidelberg. Amanta sa, Maria Obremovici se va sinucide mai târziu aflând că are o boală incurabilă. Loiala și docila doamnă Elena care îi e alături fostului domnitor, moare mai tărziu, în 1909. Alexandru Ioan Cuza ar fi vrut să fie înmormântat la Ruginoasa, moșia care a fost locul său de taină și iubir, istoria și oamenii l-au purtat în legendă, însă, ca pe un domn și un român de suflet să-l pomenească pentru totdeauna în amintirea Unirii de la 1859. #ROMANIA #Unire