Într-un articol din 21 aprilie, cotidianul parizian "Le Monde", face o analiză a pozițiilor adoptate de ziarele britanice, cu privire la Brexit. Astfel, dintre tabloidele mai de soi din Regat, The Sun, The Daily Mail și The Daily Express au adoptat o poziție comună, favorabilă ieșirii țării din UE, în timp ce de cealaltă parte a baricadei s-a situat doar The Daily Mirror. Balanța a înclinat, după cum s-a văzut, în favoarea primelor, care în toată perioada premergătoare referendumului, au întors problema imigranților pe toate fețele, făcându-i pe aceștia vinovați de toate relele, catastrofele, molimele, cutremurele și inundațiile, care s-au abătut asupra lor în ultimul timp.

Cu alte cuvinte, ei au un Guvern de oameni gospodari, care muncește și trăiește doar pentru cetățean, dar ce folos?! Cum face Guvernul o treabă, cum vine imigrantu' și-o dărâmă! Face Guvernul un loc de muncă, țup, sare emigrantu' și-l ocupă! Da' de ce nu-l ocupa englezu'? Pentru că imigrantu', cu foamea-n gât, e mai ușurel și se mișcă mai repede. În plus el mai acceptă, se zice, și condiții mai proaste de muncă și salarizare, ceea ce englezu' n-ar face niciodată! C-o fi corect, că n-o fi, eu nu știu! Ceea ce știu cu siguranță, este că e plin internetul de anunțuri de angajare în #Marea Britanie. Se caută medici, asistente, șoferi, sudori, tâmplari, zugravi, adică toate meseriile calificate de pe fața pământului. Deci, imigranții respectă regula de bază a politeții: nu se duc niciodată nechemați.

Top Videos of the Day

Nu cumva vă cam sfârâie măseaua după muncitori calificați, îi căutați prin toate cotloanele lumii și apoi vă plângeți că v-au cotropit? Asta n-au mai spus-o tabloidele britanice. Probabil, a venit referendumul peste ele și n-au mai avut timp.

Una peste alta, se pare că pe noi, cei din țară, nu prea ne va afecta Brexitul ăsta, pentru simplul motiv că o creștere sau o scădere cu 15% din nimic, tot nimic este. Ceea ce e cu adevărat trist, este ca nu ne apăram cu adevarat în fața valului de acuzații care vin de peste tot, de parcă noi am fi destabilizatorii Europei. N-am văzut niciun oficial român, care să spună adevărul, așa cum e. Poate din servilism, poate din frică, sau poate din hulitul interes, cine știe? #imigranti #BREXIT