Fostul lider al partidului naționalist britanic UKIP și unul dintre principalii artizani ai #BREXIT-ului, Nigel Farage a propus organizarea unui al doilea referendum privind ieșirea Regatului Unit din #Uniunea Europeana, deoarece el crede că rezultatul ar fi același, din nou. Farage vrea un nou referendum pe această temă considerând că în acest fel se poate pune capăt unei probleme care poate măcina o întreagă generație de britanici. Cel care a condus practic campania Leave, pentru părăsirea UE de către Marea Britanie, a sugerat că rezultatul unui nou sondaj ar ucide campania anti-Brexit care este condusă de politicieni cum ar fi Tony Blair, Andrew Adonis și Nick Clegg, scrie The Guardian.

Vorbind într-o emisiune la Channel 5, Farage a spus că doar printr-un nou referendum se poate pune capăt smiorcăielilor venite din partea lui Blair, Adonis, Clegg și a altora, care nu vor accepta faptul că britanicii au votat pentru ieșirea din UE. ”Cred că dacă vom avea un al doilea referendum asupra apartenenței la UE, vom îngropa subiectul pentru o generație”, a spus fostul lider politic britanic. El crede că procentul celor care ar vota pentru divorțul de blocul comunitar european va fi mult mai mare decât a fost la scrutinul din iunie 2016, informează presa din Marea Britanie.

Până în prezent, cererile pentru un al doilea referendum UE au fost în totalitate apanajul celor care se opun Brexit-ului, care trag speranță că opinia publică vede cu alți ochi ieșirea din Uniune, ca urmare a riscurilor economice.

Top Videos of the Day

Astfel, propunerea lui Nigel Farage a fost întâmpinată pozitiv de către militanții anti-Brexit. Lordul Malloch Brown, care prezidează campania ”The Best for Britain”, a declarat că un nou scrutin este acel „ceva de care are nevoie țara”. ”În fiecare zi vedem dezastrul Brexit, așa cum vom vedea impactul acestuia asupra economiei noastre, locurilor de muncă, comunităților și societății noastre.” a mai precizat lordul britanic.

Tom Brake, parlamentar și purtător de cuvânt pentru Brexit din partea liberal-democraților, a declarat că sprijinul este acum în creștere din ambele părți pentru un vot asupra unui acord final, deși partidul său a fost singurul partid major care a susținut un alt referendum în manifestul electoral. Cotidianul The Independent titrează în ediția sa electronică faptul că liderul campaniei Leave, Arron Banks, sprijină și el ideea unui al doilea referendum UE, spunând că ”este singura soluție”. Același ziar britanic mai scrie că unul dintre liderii laburiști, Chuka Umunna, care este și suporter al campaniei ”Open Britain”, a declarat că este de acord cu propunerea lui Farage.

Un răspuns a venit și din partea guvernului condus de Theresa May. Un purtător de cuvânt al premierului britanic a declarat că executivul de la Londra nu va organiza un nou referendum pe tema apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeană.