Secția pentru procurori a CSM (Consiliului Superior al Magistraturii) a decis astăzi, 30 ianuarie, excluderea procurorului #mircea negulescu din rândul magistraților a transmis Televiziunea Română.

Mircea Negulescu poate contesta această măsură de excludere la Înalta Curte de Casație și Justiție.

De ce a fost exclus procurorul Negulescu din Magistratură

În luna mai a acestui an, Inspecția Judiciară a susținut, în urma unei sesizări, că Negulescu a adoptat o atitudine necorespunzătoare în cadrul unor discuții pe care le-a purtat la sediul unui parchet din Ploiești.

Mai mult, Mircea Negulescu este acuzat că ar fi cerut unui alt procuror (coleg de-al său) detalii cu privire la conținutul unor stenograme care făceau parte din rechizitoriul altui dosar penal aflat pe rolul parchetului.

Cine este Mircea Negulescu, procurorul DNA care a devenit atât de controversat

Procurorul Negulescu a activat la secția Direcției Naționale Anticorupție din Ploiești și a instrumentat dosare celebre printre care și cel al fostului premier Victor Ponta.În ultimul an au apărut, în presa din România, înregistrări în care acesta își încalcă statutul de magistrat al statului român și poartă discuții la limita sau chiar încălcând legea cu inculpați penali sau martori din dosarele pe care le instrumenta.

Ce spune Victor Ponta despre această decizie

„Sigur ca sunt subiectiv legat de “Portocala” - dar am acest drept / cumnatul meu a fost arestat preventiv și niciodată trimis în judecata, mama și sora mea perchezitionate si tarate la #DNA Ploiesti, eu inculpat si pus sub control judiciar pentru ca am participat la o actiune oficiala a lui Tony Blair in Romania , etc! ( ca tot mananca bors la televizor bufonii lui Daddy cum faceam eu dosare) / recunosc ca fata de ce alte abuzuri si acte incredibile a comis fata de altii se putea si mai rau." a scris Ponta pe pagina sa personală de facebook.

Top Videos of the Day

Ponta a mai subliniat că:

"Raman insa doua probleme de clarificat :

1. Pentru toate aceste abuzuri si dosare politice evidente instrumentate de Portocala, Eva, Papici, Uncheselu & Co cine raspunde? Cine i-a coordonat, indrumat si aparat? O sa ne spuna dl Toader Tudorel vreodata?

2. Ce masuri legale cu adevarat serioase ( nu bla bla in studiorile de televiziune) se iau pentru ca in viitor sa nu se repete aceste abuzuri / eu sunt jurist , am citit proiectele adoptate recent de Parlament si va garantez ca in acest domeniu nu se schimba ABSOLUT NIMIC. Poate pe viitor”, a transmis Victor Ponta pe pagina personală de Facebook. #negulescu exclus