Cel care a fondat Partidul România Mare, Corneliu Vadim Tudor, a murit în această după-amiază, la vârsta de 65 de ani. Politicianul s-a stins din viaţă într-un spital din Bucureşti, mai exact la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei. Vadim Tudor a fost transportat, astăzi, de urgenţă la spital, după ce s-a plâns de faptul că nu mai putea să respire. În cursul după-amiezii, starea sa a început să se agraveze, iar în urmă cu puţin timp informaţia că Vadim Tudor a decedat a făcut înconjurul posturilor de televiziune.

Dana Grecu a anunţat la un post de televiziune că politicianul s-a stins din viaţă în jurul orei 18.30: “Doar o singură întâmplare ţin să vă povestesc.

Vineri, i-am dat un telefon, între noi doi era o simpatie reciprocă şi era unul dintre cei pe care îi admiram şi apreciam foarte mult, era o persoană foarte iubită, era săritor, era cineva cu care îţi plăcea să stai de vorbă, era un om cu o memorie fantastică. Acum vreau doar să spun că sunt emoţionată şi vreau să transmit condoleanţele mele familiei îndurerate“.

Medicii care l-au tratat pe celebrul politician nu au vrut să dea informaţii referitoare la Boala acestuia, însă era cunoscut faptul că Vadim Tudor avea probleme cardiace şi diabet.

După cum ştie toată lumea, Corneliu Vadim Tudor a deţinut prima funcţie în ierarhie în celebrul partid România Mare. Acesta a fost vicepreşedinte al Senatului şi europarlamentar, dar şi candidat la funcţia de preşedinte al României de cinci ori.

Înainte de Revoluţie, Vadim a fost scriitor şi jurnalist, dar imediat a trecut la politică.

Top Videos of the Day

Alături de Eugen Barbu a creat revista “România Mare“, apoi, un an mai târziu, a luat fiinţă şi celebrul partid.

Jurnaliştii de la DC News spun că ultima poezie a politicianului a fost “Hai, Moarte, să bem o cafea“. Aceştia mai spun că tribunul ar fi ştiut faptul că urmează să moară şi şi-ar fi aşternut gândurile pe hârtie, aşa cum făcea de obicei.

Versurile care mi-au atras atenţia în urma lecturării poeziei ar fi următoarele: “După cine eşti, Moarte, în doliu?/ De ce tot suspini şi oftezi? Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua/ Dacă eu am să mor, ce cîştigi? Ai venit să mă iei în persoană/ Prea mare onoare îmi faci Din toată specia asta umană/ Numai pe mine mă placi?“

Dumnezeu să-l ierte!