De curând, cercetătorii de la #NASA au scos la iveală una dintre cele mai mari (ca dimensiune) și mai clare fotografii făcute asupra galaxiei Andromeda, care este cea mai apropiată galaxie față de a noastră. Sunt estimate un număr de un trilion de stele prezente în fotografie, care la rândul ei are o densitate de 1,5 gigapixeli, fiind atât de mare încât sunt necesare 600 de televizoare HD care să poată reda rezoluții de peste 4K.

Fotografia a fost capturată de către telescopul Hubble, acesta reușind să cuprindă doar o secțiune de dimensiunea a 40.000 de ani lumina. Deoarece galaxia reprezintă o țintă de dimensiuni destul de mari, fotografiile făcute de către telescop compun un mozaic de 7.398 de piese asamblate împreună.

Anunțuri
Anunțuri

Gândiți-vă că faceți poză la o plajă cu nisip, iar toate granulele pe care le puteți identifica în acea poză sunt stele și planete care nu au fost încă identificate, deși mici ca dimensiune și firave privite de la distanţă, acestea împreună creează o hartă după care ne putem ghida în următoarele descoperiri cosmice.

Metoda prin care fotografia a fost făcută fără ajutorul unei lumini reflectorizante a fost prin folosirea razelor ultraviolete, care sunt vizibile, și a razelor infraroșii, cu o cameră foto specială pentru observații de la distanţă.

Trebuie luat în considerare faptul că galaxia Andromeda se află la o distanţă de 2,5 milioane de ani lumină, fiind cea mai apropiată de Calea Lactee. NASA explorează sistemul nostru solar, dar și mult mai departe de atât, pentru a înțelege universul și rostul nostru în cadrul acestuia.

Anunțuri

Pentru a putea desluși secretele universului, trebuie mai întâi să aflăm despre originile acestuia, evoluția sa și orice fel de formă de viață care ar putea fi prezentă printre stele.

Fotografia poate fi accesată de pe site-ul oficial al NASA. Ar fi recomandat un monitor de o dimensiune ceva mai mare de 19 inch, dar oricum trebuie sa aveți răbdare până când fotografia se va încărca. Veți avea posibilitatea de a redimensiona imaginea până în punctul în care veți putea număra stelele de pe ecran. #SUA #internet