Un vehicul supersonic conceput de #NASA având forma unei farfurii zburătoare pare a apropia realitatea tehnică a prezentului de scenariile filmelor SF. Acesta aşteaptă să intre pentru a două oară la testări, atunci când condiţiile meteo vor permite. NASA urmăreşte testarea optimizărilor aduse celei mai inovative tehnologii spaţiale de coborâre pe Marte.

Cercetătorii Agenţiei Spaţiale Americane au stabilit iniţiat zborul de testare a Deceleratorului Supersonic de Densitate Joasă (Low-Density Supersonic Decelerator - LDSD) pe data de 2 iunie. Îl vor reprograma, luni, 8 iunie, pentru a patra oară, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Anunțuri
Anunțuri

Este cel de-al doilea test (primul a fost efectuat anul trecut, în iunie) pentru modulul LDSD. El a fost proiectat să optimizeze tehnologia de tranzitare a spaţiului atmosferic marţian, atenuând impactul cu solul Planetei Roşii. Obiectivul final este coborârea pe Marte, în condiţii sigure, a navelor spaţiale, care îşi vor putea mări încărcătura de transport în viitor.

De la baza Pacific Missile Range Facility a Marinei americane din insula Kauai, Hawaii, se va lansa, imediat ce vremea va permite, un uriaş balon umflat cu heliu, care ar putea umple complet stadionul american Rose Bowl (aproape 1 milion de metri cubi).

Acesta va ridica "farfuria zburătoare" LDSD la o altitudine de 37 de kilometri, unde există condiţii atmosferice asemănătoare cu cele de pe Marte. De aici se va desprinde de balon.

Anunțuri

O rachetă o va propulsa, imprimându-i o viteză de peste trei ori mai mare decât cea a sunetului. La 55 de kilometri deasupra oceanului Pacific, odată îndeplinite condiţiile de simulare a unui zbor în atmosfera planetei Marte, va începe etapa de testare, adică de simulare a coborârii modulului pe solul planetei.

Echipa de la NASA Jet Propulsion Laboratory urmăreşte şi de această dată funcţionarea modulului inovativ înconjurat de un inel gonflabil - Supersonic Inflatable Aerodynamic Decelerator - SIAD. Mai multă atenţie va fi acordată însă în acest an celei mai mari paraşute supersonice construite până acum, cu un diametru de 30,5 metri, care a prezentat imperfecţiuni la primul test.

Conform datelor de proiectare, în doar o secundă, inelul gonflabil se va umfla până la un metru în jurul vehiculului, încetinindu-l, pentru deschiderea paraşutei, care îl va aduce uşor la suprafaţa oceanului Pacific. Centura inovativă concepută să pregătească aterizarea, este şi cea care a influenţat forma neobişnuită a modulului.

Anunțuri

Este un avantaj fără precedent pentru expediţiile de cercetare pe Marte prevăzute a fi mult mai complexe în viitor, inclusiv cu echipaj uman.

Cele patru camere video de la bordul aparatului le vor permite celor din echipa de testare să urmărească în timp real etapele experimentului. Zborul de testare se va realiza în două ore şi jumătate, începând de la ora 1:30 p.m. EDT (20:30, ora României). Imagini şi comentarii în direct pot fi urmărite pe NASA TV. Site-ul oficial NASA, http://www.nasa.gov, este mereu actualizat cu ultimele informaţii despre zborul de testare. Cel de-al treilea test va avea loc în vara anului 2016. #SUA