Intel Corporation este cea mai mare companie de semiconductoare la nivel global, este o companie americană, care deţine brevetul pentru procesoarele de procesoare x86. Intel produce chipset-uri pentru plăcile de baza, plăci grafice, memorii flash, diverse alte componente necesare comunicaţiilor şi computerelor. Este de asemenea primul producător al memoriilor SRAM şi DRAM. Începând din anul 1990, Intel Corporation ajunge furnizorul principal al microprocesoarelor pentru calculatoare. În alianţa cu Microsoft şi Apple a încercat preluarea controlului în industria IT. În România, Intel a deschis în anul 2010 în Bucureşti un centru pentru cercetare, dezvoltare software care derulează proiecte pe platforme precum #Android, Yocto, Tizen. Ulterior s-au deschis alte două centre de dezvoltare şi cercetare ale companiei Intel, unul tot în Bucureşti, iar cel de-al doilea în Galaţi. 
La Mobile World Congress din Barcelona, CEO-ul Intel Brian Krzanich a anunţat noi procesoare de tip ŞoC, procesoare pentru phablet-uri, #Smartphone-uri şi tablete, la un preţ mai mic, precum şi o nouă tehnologie LTE. În noile procesoare anunţate în Mobile World Congress Barcelona, intră şi procesoarele Intel Atom x3, care ao fost prima soluţie Intel Şoc, precum şi modificări la LTE Intel XMM 7360, modificări având că scop performanţă mărită şi rază de acoperire mult lărgită. 
Sub numele de cod "Sofia", procesoarele Intel Atom x3 lansate de Intel sunt prima lor platforma pentru comunicaţii pentru smartphone-uri , phablet-uri şi tablete. Senzorii de imagine, componentele audio, componentele grafice, componentele de consum de energie şi de conectivitate vor fi toate integrate într-un singur chipset. Acest lucru se va face prin combinarea procesoarelor mulţi-core Intel Atom pe 64 de biţi cu tehnologia LTE 4G cu tehnologia LTE 3G. Noi smartphone-uri, phablet-uri şi tablete vor putea fi astfel oferite de către producători pe piaţă aflată într-o continuă creştere a cererii, iar ofertele vor putea fi plasate rapid şi la preţuri low-cost. 
Pentru tablete şi dispozitivele 2 în 1 Intel a anunţat procesoarele de tip ŞoC de 4 nm, Intel Atom x5 şi x7. Procesoarele sunt compatibile cu tehnologia LTE Advanced, oferă suport pentru Andoid şi Windows procesarea grafică fiind tip Intel Gen 8. Procesoarele nu conţin tungsten, aur, staniu, tantal, minerale ale căror extragere sunt considerate în Republica Democrată Congo o încălcare a drepturilor omului. Toshiba, Lenovo, ASUS, Dell, HP, au anunţat deja lansarea de sisteme bazate pe aceste procesoare noi, primele preconizandu-se a apărea până la începutul toamnei anului 2015. A treia generaţie ehnologiei mulţi-mode LTE Advanced, care are transmisii de date de categoria 10, va apărea şi ea, de asemenea pe piaţă conform anuntului făcut în cadrul Mobile World Congress din Barcelona. Viteză de transfer a lui XMM 7360 Intel atinge 450 Mbps şi suportă trei operatori. XMM 7360 Intel are dimensiuni foarte mici şi o mare eficientă energetică. Tot în cadrul Mobile World Congress, Intel a prezentat conceptul pre-5G, concept ce combină 802.11ad cu conectivitatea LTE, ceea ce înseamnă mărirea vitezei cu 1 Gbps prin tehnologia Intel.
#Tablet