Este ca și cum scaunul nu este acolo, dar el apare în mod miraculos ori de câte ori ai nevoie. Se numește ”Scaunul fără scaun” și se poartă prins de picioare, ca și cum ar fi un exoschelet: atunci când nu este activat, poți merge normal sau chiar alerga. Apoi, la o simplă apăsare de buton, se blochează într-o poziție și ai posibilitatea să te așezi pe el.

"Ideea a venit de la dorința de a putea sta oriunde și datorită faptului că lucram într-o fabrică de ambalaje din Marea Britanie, la 17 ani, stând în picioare ore în șir, provocând astfel o mulțime de probleme membrelor inferioare; majoritatea lucrătorilor au foarte puține pauze și scaunele sunt rareori furnizate deoarece acestea ocupă prea mult spațiu. Așa că m-am gândit că cea mai bună idee este să îmi prind prin curele un scaun discret direct de corpul meu.", spune Keith Gunura, 29 de ani, CEO și co-fondator al noonee, start-up-ul din Zurich care a creat dispozitivul.

Dispozitivul nu atinge niciodată solul, ceea ce îl face mai ușor de purtat: o centură îl fixează de șolduri și câteva bretele înconjoară coapsele. Un amortizor variabil susține greutatea corporală, care este îndreptată spre partea din spate a unor pantofi speciali. Există însă și o versiune alternativă care funcționează cu orice tip de încălțăminte și care atinge solul numai atunci când dispozitivul este într-o poziție staționară. Utilizatorul trebuie doar să se așeze în postura dorită și apoi activează dispozitivul, care funcționează timp de aproximativ 24 de ore pe o singură baterie de 6V.

"În afara faptului că îți odihnești mușchii picioarelor, oferă deasemenea o poziție optimă: ține spatele drept și poate reduce apariția posturilor greșite atât pentru muncitorii sănătoși, cât și pentru cei care se recuperează după leziuni musculare.", a adăugat Bryan Anastisiades, CTO și co-fondator noonee.

”Scaunul fără scaun” atrage interesul și va începe să fie produs în serie în Germania, pentru BMW în septembrie și pentru Audi spre finalul anului.

În timp ce statul jos toată ziua este atât de dăunător sănătății încât scurtează speranța de viață, și statul în picioare reprezintă o sursă de probleme. Efortul fizic, mișcările repetitive și posturile greșite pot duce la afecțiuni musculo-scheletice (AMS), care sunt în prezent una dintre principalele probleme survenite la locul de muncă. În Europa, peste 40 de milioane de lucrători prezintă AMS care pot fi atribuite locului de muncă, potrivit unui studiu intitulat Fit For Work Europe desfășurat în 23 de țări europene.

”Scaunul fără scaun” reprezintă o abordare inovatoare a acestei probleme.

Un cadru de aluminiu și fibră de carbon păstrează greutatea totală a dispozitivului la doar două kilograme, așa că nu este o povară pentru utilizator și nu afectează mișcarea.

Această inovație ar putea deschide drumul către aplicații suplimentare în viața de zi cu zi, spune Gunura: "Imaginați-vă dacă ați avea un astfel de scaun în timp ce călătoriți într-un tren aglomerat: naveta ar fi mult mai confortabilă. Dar ne gândim și la oamenii din spatele casei de marcat în comerțul cu amănuntul, la fermierii aflați la cules de fructe și chiar la chirurgii în sala de operație. Un scaun ar fi imposibil, dar ”scaunul fără scaun” s-ar potrivi de minune."