Să ai un asistent digital adăpostit în siguranță în iPhone nu este chiar revoluționar în 2014, dar ce spui despre unul care vine singur la ușa camerei de hotel cu prosoapele suplimentare de care aveai nevoie? A.L.O. este numele majordomului-robot care se plimbă liber pe holurile hotelurilor Aloft din Cupertino, California.

Aloft se descrie ca fiind un hub de tehnologie și inovație pentru călători vizionari. Anterior acestui proiect, Aloft a lansat programe care vizează clienții mai tineri, cum ar fi "Cool Concierge" și a adăugat rapid Apple TV la lista sa de servicii in-room. Nu există nici o îndoială că Aloft vrea să fie perceput ca un hotel revoluționar al secolului 21 și se pare că reușește.

Dincolo de a contribui la imaginea Aloft, majordomul-robot A.L.O. servește la o varietate de scopuri funcționale. Acesta a fost programat pentru a traversa hotelul din Cupertino pe cont propriu, chiar navigând și activând lifturile fără ajutor. Personalul hotelului îl poate folosi pe A.L.O. pentru a duce diverse obiecte de la receptie la camera oricărui oaspete, astfel că angajații nu mai trebuie să-și petreacă timpul ducând încărcătoarele de telefoane uitate sau alte obiecte către cele mai îndepărtate locuri ale hotelului. Angajatul pur și simplu pune obiectul în sertarele securizate ale lui A.L.O., îi spune acestuia unde să livreze, iar robotul pleacă singur și își îndeplinește sarcina. Când A.L.O. ajunge în afara camerei, îl cheamă pe oaspete după numele său, îi oferă obiectele, face zgomotele binecunoscute ale unui robot "beep-boop" și apoi se duce înapoi la recepție.

"Tehnologiile nu sunt concepute pentru a înlocui oamenii, mai ales într-o companie unde ospitalitatea este activitatea principală", a declarat Brian McGuinness, Global Brand Leader la Starwood's Specialty Select Brands. "Această nouă tehnologie le permite asociaților noștri de la hotel să aibă mai mult timp pentru ceea ce fac ei cel mai bine, să ofere servicii excepționale și personalizate pentru fiecare dintre oaspeții noștri."

Majordomul A.L.O. al Aloft este o versiune configurată personalizat a SaviOne, prima creație de la Savioke, o firmă care realizează dispozitive de asistență robotizate pentru industria de servicii. SaviOne are aproximativ un metru înălțime și cântărește sub 45 de kg. SaviOne se mișcă într-un ritm similar cu cel al unei persoane, ceea ce înseamnă că nu creează un zgomot neplăcut pe coridoare, astfel încât să deranjeze oaspeții, ci va fi acolo pentru a-i ajuta. Deși este un robot, SaviOne este menit să pară oarecum organic și să creeze o senzație plăcută vizitatorilor.

Oaspeții mulțumiți îi pot lăsa bacșișuri lui A.L.O. sub formă de tweet-uri măgulitoare, o ”monedă” apreciată la fel de mult și de către oameni și de către roboți.