Piața tabletelor s-a anunțat a fi una interesantă, având deja mari jucători existenți în domeniu. Apple și Samsung au fost, ca întotdeauna, lideri ai acestei piețe, așa cum aceleași nume domină și piața smartphone-urilor. Deși rămân în continuare pe primele două poziții, cei doi competitori nu o duc atât de bine când vine vorba de vânzări de tablete. Dacă Samsung s-a apreciat în ultimul an fiscal în acest domeniu față de Apple, în continuare sunt la aproximativ 5 milioane de dispozitive distanță. Cu toate acestea, vânzările Apple s-au diminuat enorm, după ce în 2013 au livrat de peste două ori mai multe tablete decât Samsung.

Apple a înregistrat o scădere a vânzărilor de 16,1%, iar Samsung s-a apreciat cu 32% față de anul trecut.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel, competiția are șanase să devină mai acerbă, având în vedere apropierea Samsung de Apple. Cu toate acestea, există și alți competitori pe piață. Lenovo, chiar dacă a livrat doar 2,1 milioane de tablete, înregistrază o creștere record, de peste 224 de procente. Cu toate acestea, distanța între al patrulea competitor și primii doi este una foarte mare.

Locul trei, la mică distanță de Lenovo, este ocupat de ASUS. Aceștia au înregistrat o ușoară scădere, de 2,8 procente față de anul trecut. O scădere masivă a vânzărilor, însă, a fost înregistrată de Amazon, ce a livrat cu 47% mai puține tablete decât anul trecut, atingând doar cifra de 1 milion de unități vândute, cu o cotă de piață de 1,9%.

Per total, piața tabletelor din 2014 a crescut cu doar 3,9% și nu dă semne de a mai crește peste această valoare, fapt ce ne indică o posibilă stagnare și o viitoare scădere a pieței, dacă producătorii nu aduc inovații masive în domeniu.

Anunțuri

Domeniul PC era principalul competitor al tabletelor și deși acesta a suferit mai multe scăderi de vânzări în ultimii ani, în prezent sectorul se redresează și se preconizează că în 2015 vânzările de jocuri pe PC le vor depăși pe cele de pe console. Astfel, producătorii din domeniu sunt stimulați să creeze noi dispozitive, din ce în ce mai performante, pentru a satisface nevoile din ce în ce mai ridicate ale jocurilor și evident, ale gamer-ilor.