Dacă această lume a modelling-ului reprezintă o atracţie pentru tine, trebuie să ştii că pe sticlă totul pare a fi ceva foarte uşor de făcut, o defilare, o şedinţă foto, o reclamă, etc., dar în realitate lucrurile nu sunt chiar atât de simple precum par a fi.

Trebuie să fii fotogenic. Fă-ţi o fotografie, fără machiaj, fără tocuri, naturală, iar în funcţie de rezultat, vei şti ce trebuie să faci mai departe. Fotografia trebuie să fie imaginea pură şi curată a ta, exact ca a unei picături de ploaie. Poţi să fii trist, poţi să fii gânditor, poţi să râzi cu gura până la urechi, important e să fii fotogenic, iar pozele să transmită acel ceva care la prima vedere atrage atenţia.

Anunțuri
Anunțuri

Trebuie să ai înălţimea corespunzătoare. Înălţimea e într-adevăr un criteriu eliminatoriu, ceea ce înseamnă că trebuie să ai 1,70 m sau chiar peste, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi.

Trebuie să ai anumite calităţi. Trebuie să fii o persoană responsabilă, să îţi respecţi sarcinile pe care le ai, de exemplu să te prezinţi la casting-urile la care eşti chemat, indiferent că îţi plac sau nu pentru început. Trebuie să vrei şi să ai răbdarea să înveţi prin fiecare pas pe care îl faci în această lume a modelling-ului. Trebuie să munceşti foarte mult şi să lucrezi în diverse condiţii de temperatură, decor, grup, etc. cu diverşi oameni profesionişti şi totodată cu temperamente diferite.

Trebuie să îţi alegi o agenţie serioasă. Dacă întruneşti toate punctele de mai sus, atunci e cazul să-ţi alegi o agenţie cu care vrei să colaborezi pe viitor.

Anunțuri

Pentru început, trebuie să ştii că o agenţie serioasă nu percepe taxa de înscriere. Mai mult de atât, trebuie să te interesezi care sunt agenţiile serioase de pe piaţă sau cu cine au colaborat alte persoane care şi-au făcut deja un nume în lumea modelling-ului.

Într-adevăr, sunt acestea nişte cerinţe pe care trebuie să le respecţi pentru început, însă pe parcurs trebuie să te pliezi după tot ce îţi apare în drum şi să ai ambiţia necesară să faci din această atracţie o carieră de succes, dacă asta este ceea ce îţi doreşti.

Pe lângă toate acestea, trebuie să mai ştii că a fi model înseamnă a fi aproape tot timpul plecat ori în diverse locuri din oraș, în alte oraşe sau chiar din ţara, depinde de evenimentele la care vei fi solicitat. #Frumusete #Moda