Confort, feminitate și atitudine - iată ce trebuie să exprime moda acestei veri. Încă mai ai timp să îți înnoiești garderoba cu piesele must-have ale acestui sezon!

Salopetele

Uită de încercările de a combina un top cu pantaloni! Salopeta simplifică totul, plus că este în tendințe și foarte sexy. De la modelele îndrăznețe cu paiete la cele complet negre, învață cum să faci furori în salopeta ta vara aceasta. Pentru un look mai delicat, combină salopeta cu un sacou sau blazer. Dacă salopeta are model, atunci blazerul trebuie să fie într-o singură culoare. O salopetă neagră, care te face să arăți suplă și sofisticată, te poate acompania și la birou și la o seară cu fetele în oraș. Mergi pe croielile largi și accesorizează ținuta cu un colier care să fure privirile.

Rochiile maxi

Este ușor să te îmbraci dimineața când ai o rochie maxi. Confortabilă, feminină și nepretențioasă, este alegerea perfecta pentru birou, nunți sau ieșiri în oraș. Modelele florale revin sezon după sezon, așa că ești acoperită și vara următoare. Culorile pentru aceste modele variază de la cele neutre, subtile la cele intense. Profită și de modelul marinar pentru a crea iluzia unui corp mai înalt și a unor șolduri mai subțiri. Dacă nu ești adepta modelelor, poți alege o rochie maxi într-o singură culoare, eventual cu o textură suplimentară și o nuanță îndrăzneață.

Pantalonii scurți cu talie înaltă

Nu-ți dai seama cât de practici și sexy sunt pantalonii scurți cu talie înaltă până nu îți cumperi o pereche. Câteva modele își spun cuvântul vara aceasta: pantalonii din denim, decolorați, ce duc cu gândul la moda anilor ‘90, cei cu model floral, cei negri din bumbac cu o notă clasică, cei din lână alături de un top alb, pentru un look de pe Riviera Franceză și cei cu paiete pentru o noapte în club.

Combinațiile de rochie albă și pantofi colorați

Fără îndoială că ai în garderobă o rochie albă pentru această vară. E timpul s-o scoți din anonimat cu ajutorul unei perechi de pantofi în culori vibrante. Pentru rochia conică, mulată, alege o pereche de sandale mov, strălucitoare, cu toc subțire și înalt și barete. Vei obține o ținută senzuală, de seară. Cine a spus că albul trebuie să fie inocent?

Rochia albă tip tunică sau pe cea de plajă o poți asorta cu o pereche de sandale cu talpă joasă sau flip-flops neon. Stilul sport-lux ți se potrivește de minune, mai ales în concediu.

Pentru rochia albă maxi caută o pereche de wedges portocalii. Sunt confortabili și proeminenți, astfel încât nu rămân nevăzuți sub rochie.