Particulele nu se supun aceloraşi reguli ca oamenii. Lovind o particulă, o alta de departe poate răspunde instantaneu la atingere, fără ca niciun mesaj să treacă prin spaţiul dintre ele, ca şi cum cele două particule ar fi una.

"Entanglement" este ceea ce fizica cuantică numeşte conexiunea intimă. Einstein a numit-o "înfricoşătoare". Până în ziua morţii lui, el a refuzat să creadă că natura ar putea fi atât de nerezonabilă.

Conform unui articol publicat în varianta online a prestigioasei reviste Popular Science, o nouă lucrare de cercetare din Olanda l-ar putea convinge chiar şi pe tatăl teoriei relativităţii că s-a înşelat.

Anunțuri
Anunțuri

În postarea de pe 24 august, se descrie primul experiment care îndeplineşte standardul de aur matematic pentru a dovedi entanglementul, prevăzut în urmă cu mai mult de o jumătate de secol.

Teoria nu a fost încă trecută printr-o analiză detaliată, e în curs de examinare la o revistă ştiinţifică, dar cauzează deja agitaţie în comunitatea ştiinţifică. "Este păcat că Einstein nu a trăit suficient de mult pentru a fi martor la acest lucru", spune Christoph Simon, un specialist în fizică cuantică teoretică de la Universitatea Calgary din Alberta, Canada. "Universul nu este la fel de rezonabil cum a vrut el să fie."

Ideea că două obiecte aparent separate pot fuziona într-o singură entitate cuantică datează din anii 1930 sau chiar mai devreme. Dar nu a fost studiată serios până în 1964, când fizicianul John Stewart Bell a fixat, primul, criteriile de entanglement.

Anunțuri

Un document inovator publicat într-un jurnal obscur a stabilit limite statistice cu privire la modul în care particulele se pot comporta una în raport cu cealaltă, fără a sfida fizica ce guvernează viaţa la scară umană.

Zeci de fizicieni au încercat decenii la rând să demonstreze aceste teorii, dar toate experimentele efectuate, deşi susţineau ipoteza, prezentau lacune care le descalificau în faţa unor analize ştiinţifice riguroase. "Afirmaţiile extraordinare necesita dovezi extraordinare", spune Matthew Leifer, un specialist în fizică cuantică teoretică la ”Perimeter Institute for Theoretical Physics” din Waterloo, Canada.

Ronald Hanson are ochiul format pentru diamante. Nestematele pe care el şi echipa lui de la Universitatea de Tehnologie din Delf le preferau sunt în mod intenţionat imperfecte. Sintetizate în laborator ele conţin defecte care adăpostesc electroni fără conexiune. Pentru cel mai recent experiment al lor, savanţii olandezi au pus două fragmente de diamant la circa un kilometru distanţă unul de celălalt, în clădiri diferite din campus.

Anunțuri

Fotonii injectaţi în aceste defecte au format o conexiune cu electronii. Acei fotoni apoi au traversat cablurile de fibră optică şi s-au întâlnit într-o a treia clădire, unde cercetătorii au încercat să-i conecteze. Atunci când au reuşit, fotonii care se aflau în diamante şi-au ”schimbat” partenerii şi s-au conectat unul cu celălalt, lucru confirmat de măsurătorile făcute asupra defectelor.

Datorită uşurinţei cu care au fost supravegheaţi electronii şi a distanţei mari parcurse de fotoni, experimentul pare să-şi fi atins scopul, acela de a închide bucla de incertitudine asupra teoriei. Confirmarea reuşitei acestui experiment va duce la tehnologii de neimaginat încă astăzi, cum ar fi computerele cuantice, criptarea cuantică sau impresionanta tehnologie a teleportării care a fascinat mii de fani ai serialului Star Trek.

Hackingul ar fi practic imposibil, iar securitatea pe internet ar atinge cote inimaginabile astăzi. #internet #descoperire