Se crede că micile minciuni au avut dintotdeauna un rol important în crearea relaţiilor în societate. De la începutul timpului, oamenii au folosit minciuni nevinovate pentru a flata, pentru a se pune bine cu şeful sau pentru a cuceri persoana iubită. Totuşi nu toate minciunile sunt nevinovate, iar în majoritatea cazurilor, o minciună descoperită la timp ne poate feri de numeroase neplăceri. De aceea, cercetătorii au dezvoltat o serie de tactici pe care le putem utiliza în cazul în care credem că persoana din faţa noastră minte.

În primul rând, specialiştii sunt de părere că o persoană care minte se solicită mai mult din punct de vedere cognitiv decât o persoană care spune adevărul.

Anunțuri
Anunțuri

Persoana respectivă trebuie să gândească mai mult pentru a inventa o poveste şi trebuie să ţină apoi minte ceea ce a inventat. Din această cauză, mincinoşii vor putea reda cu dificultate aceeaşi poveste în sens invers. Nici cei care sunt întrerupţi în timp ce îşi spun povestea nu se vor descurca mai bine, acestora fiindu-le greu să-şi continue cu succes istorioara.

În al doilea rând, o caracteristică importantă a persoanelor mincinoase este aceea de a tinde să povestească totul cât mai exact, acest lucru denotând faptul că povestea a fost pregătită dinainte. În mod normal, când un om povesteşte o întâmplare adevărată, îşi aminteşte detaliile treptat.

Limbajul trupului este şi el o trăsătură importantă în psihologia minciunii pentru că persoana care minte tinde să devină mai agitată, să clipească mai des, iar gesturile sale sunt de cele mai multe ori asimetrice în momentul în care se gândeşte la un lucru şi spune altceva.

Anunțuri

Chiar şi tipurile de răspunsuri pe care persoanele le oferă pot fi semnale de alarmă: un răspuns prea rapid denotă faptul că persoana respectivă îşi pregătise dinainte discursul, în timp ce un răspuns care vine după o pauză mai lungă de gândire poate fi un semn că în acel moment persoana respectivă improvizează.

Alte lucruri la care trebuie sa fim atenţi atunci când bănuim că o persoană minte, sunt schimbările tonului sau ale vitezei în vorbire, răspunsurile ambigue sau chiar repetarea întrebării care i s-a pus, pentru a mai câştiga astfel timp de gândire.

Bineînțeles că interpretarea acestor semne trebuie să fie făcută cu grijă, mai ales în cazul persoanelor timide sau emotive. Prezenţa unui astfel de semn în comportamentul celuilalt nu înseamnă neapărat că este vorba de o minciună, însă probabilitatea de a minţi creşte odată cu prezenţa mai multor astfel de semne. #Psihologie