Câteva studii prezentate la o conferință au demonstrat că femeile sunt mai puțin predispuse să moară de cancer pulmonar dacă își stabilesc un număr regulat și viguros de exerciții fizice. Totodată, riscul să apară cancerul la sân poate fi redus dacă o femeie rămâne activă în mod constant.

Un studiu, condus de cercetătorii de la Universitatea Stanford din USA, au aflat că și femeile care fumează sunt mai ferite de cancer pulmonar dacă fac exerciții în comparație cu cele sedentare. "Cu cât nivelul de activitate fizică crește, cu atât riscul de cancer scade", a spus cercetătoarea Ange Wang într-o conferință de presă. Celălalt studiu, realizat de o echipă de la Institutul Internațional de Cercetare Preventivă din Franța, a făcut o conexiune între exercițiile fizice și cazurile mai puține de cancer la sân.

Anunțuri
Anunțuri

Prezentate în întâlnirea Societății Americane de Oncologie Clinică de la Chicago, rezultatele studiilor nu ar trebui să fie surprinzătoare, știind beneficiile activității fizice. Studiul făcut de Stanford a analizat datele dintr-o cercetare asupra sănătății femeilor, care a fost inițial un proiect finanțat și care a monitorizat aproape o sută de mii șaizeci de femei cu vârste între 50 și 79 de ani din 40 de spitale din USA. Pe parcursul a 12 ani, doar aproape două mii de femei au fost diagnosticate cu cancer pulmonar și peste o mie din ele au murit de această boală, dar cu cât mai multe exerciții făceau - contorizare pe săptămână - cu atât mai puțin era probabil ca acestea să fie dintre cele ghinioniste. Studiul s-a extins și la femeile care erau fumătoare înfocate: deși riscul de a face cancer era mai mare la ele decât la cele nefumătoare, acestea au scăzut riscul deoarece făceau exerciții fizice.

Anunțuri

Wang și echipa ei încă trebuie să arate o legătură de cauză și efect între cei doi factori.

Cercetătorii studiului francez, care s-a axat pe riscul cancerului la sân, au revizuit alte 38 de studii publicate între anii 1987 și 2014, implicând peste patru milioane de femei și mai mult de o sută de mii de cazuri de cancer la sân. Acelea care au început să facă exerciții fizice săptămânal au cu 20% mai puține șanse de a face cancer decât cele care nu fac. Rezultatele au arătat că nu e niciodată târziu să începi, dacă o femeie începe să facă exerciții de la patru la șapte ore pe săptămână, riscul pare să scadă cu 31%.

"Diminuarea riscului a apărut indiferent de tipul de activitate fizică, locul de reședință, obezitate sau menopauză", a spus Cecile Pizot într-o conferință de presă. Acum celor două echipe le rămâne să își dea seama care este legătura dintre exercițiile fizice și reducerea riscului de cancer pulmonar și de sân. #Franta #Spital