În urma colaborării dintre medicul radiolog Steven A.Sirr şi meşterul lutier John R.Waddle s-a demonstrat faptul că tomografia computerizată aplicată instrumentelor cu coarde aduce numeroase informaţii pentru lutierul care doreşte să studieze şi să producă o replică după modelul original. În acest sens, s-au făcut mai multe analize radiografice pe astfel de instrumente, printre care s-a numărat şi vioara Il Cremonese produsă de Stradivarius şi datată în anul 1715.

Determinarea cu acurateţe a autenticităţii instrumentelor este foarte importantă pentru lutierii din zilele noastre, dat fiind faptul că aproape toate instrumentele muzicale valoroase sunt însoţite de documente care le atestă autenticitatea.

Anunțuri
Anunțuri

În acest sens, o descriere amănunţită a structurii interioare a instrumentelor, relevată în urma analizelor de tomografie computerizată, ajută foarte mult la autentificarea acestora.

Înainte ca o vioară să fie examinată, atât suportul pentru bărbie cât şi corzile au fost îndepărtate, pentru a elimina efectul produs de materialele metalice. Pentru realizarea imaginii transaxiale, instrumentul a fost aşezat în poziţie orizontală, în centrul mesei pe care urma să fie scanat. Pentru realizarea imaginii coronale, instrumentul a fost aşezat în poziţie verticală. Au fost obţinute, astfel, mai multe imagini tomografice de rezoluţie înaltă, reprezentând diferite părţi ale viorii.

Datorită valorii lor foarte mari, aceste instrumente vechi au devenit ţintele falsificatorilor şi jefuitorilor, făcând astfel şi mai importantă determinarea cu acurateţe a originilor unor astfel de instrumente.

Anunțuri

Astfel, analizele CT joacă un rol important atât în determinarea condiţiei instrumentelor, cât şi în identificarea provenienţei acestora. Tomografia computerizată ajută la identificarea modelului unic dat de fibrele de lemn din care sunt confecţionate instrumentele, fapt pentru care aceste modele sunt analizate, pentru a identifica instrumentele în cazul în care sunt pierdute, furate sau falsificate.

Instrumentele vechi cu coarde sunt foarte valoroase, nu numai datorită aspectului lor exterior, ci şi tonului lor robust şi bogat. Deoarece cererea pentru astfel de instrumente muzicale este în continuă creştere, iar numărul lor este scăzut, preţul acestor obiecte este unul foarte ridicat. Mulţi dintre solişti, dar şi concertmaeştri sau colecţionari duc o luptă aprigă pentru procurarea unor astfel de instrumente muzicale.





#SUA #Diagnostic #descoperire