Triburile care au trăit în urmă cu 2.500 de ani în apropiere de ceea ce acum înseamnă oraşul Mexic frigeau sau fierbeau carnea de om, așezânând-o cu chili sau cu alte condimente.

La o astfel de concluzie au ajuns cercetătorii de la Universitatea Ciudad de Mexico si Complutense din Madrid, în urma unui studiu ştiinţific ale cărui rezultate complete au fost publicate în revista de specialitate "Arheometrie".

Analizând oasele a 18 bărbaţi, femei şi copii care au trăit între 700-500 î.Hr la Tlatelcomila, un sit arheologic mesoamerican, situat în apropierea capitalei mexicane, arheologii s-au întrebat dacă un canibal este o persoană care ştie să aprecieze o mâncare bună.

Anunțuri
Anunțuri

Spre marea ei surpriză, echipa de cercetători, folosind diverse microscoape şi raze X, a putut observa că oasele investigate prezentau diferenţe de coloratură, ceea ce a determinat-o să susţină că au fost preparate într-o soluţie conţinând ardei iute (chili) sau alte condimente.

Canibalii își preparau mâncarea ca orice alt gen de carne

Odată expuse la temperaturi foarte ridicate, spun cecrcetătorii, oasele prezentau şi urme de folosire a uneltelor primitive, sugerând că erau mai întâi tăiate.

Tot potrivit lor, resturile osoase de culoare roşiatică demonstrează că victimele canibalilor erau puse pe gratar.

Experţii se bazează în explicaţia lor pe faptul că atunci când carnea se pregăteşte în acest fel, sucul care rezultă din frigere ca şi sângele impregnează oasele cu respectiva culoare.

Anunțuri

În ceea ce priveşte culoarea portocalie a oaselor supuse analizei, oamenii de ştiintă presupun că ele erau fierte într-o "supă" de şofran, annatto sau de ardei iute.

În mod cert, canibalismul nu s-a limitat doar la această zonă sau la acel moment. Aruncându-ne o privire într-o carte de bucate pentru canibali, putem deduce că "mâncarea" lor a fost gătită ca orice alt gen de carne, adică asezonată.

Deşi pare straniu la prima vedere, condimentarea hranei se dovedeşte şi în acest caz un lucru cât se poate de real. Probat, iată, cu ajutorul ştiinţei. #Canibalism #descoperire