Oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze prima celulă care poate stoca şi procesa informaţia în acelaşi timp, exact cum o face creierul uman. Este vorba de prima celulă de memorie multiplă şi reprezintă un pas crucial către "construcţia" primului creier bionic, relatează sciencealert.com.

Se numeşte celulă pentru că este de 10.000 de ori mai subţire ca un fir de păr. Importanţa - pe lângă faptul că poate stoca şi procesa o cantitate mult mai mare de informaţie - este dată de abilitatea celulei de a reţine şi de a fi influenţată de informaţia stocată.

Sharath Sriram, liderul proiectului, de la Universitatea RMIT din Australia a declarat, într-o conferinţă de presă citată de sciencealert.com, că "Prin această celulă suntem foarte aproape de construirea primului sistem care se comportă ca un creier uman: învaţă şi stochează informaţia, putând să o acceseze cu rapiditate".

Anunțuri
Anunțuri

Ca să înţelegeţi mai uşor ce presupune această realizare a oamenilor de ştiinţă, gândiţi-vă că memoriile externe USB pe care le folosim în prezent sunt un fel de întrerupătoare de la lumină, cu doar două opţiuni - ON sau OFF. Celula nou inventată este un fel de potenţiometru, care face acelaşi lucru, dar oferă mai multe nuanţe de lumină.

Celula are la bază un material inventat de către aceeaşi echipă anul trecut, sub forma unui strat de 10.000 de ori mai subţire ca firul de păr.

Nu, oamenii de ştiinţă nu vor ca prin acest lucru să implanteze creiere bionice oamenilor. Scopul final constă în abilitatea de a studia boli ca Alzheimer sau Parkinson în afara corpului, în speranţa de a găsi un leac.

În tot acest timp, România pare să se afle într-o cu totul altă eră. Desigur, şi la noi se descoperă lucruri utile întregii rase umane - cum a fost sângele artificial inventat de o echipă din Cluj - dar lucrurile mor foarte repede, în lipsa unor finanţări în acest sens.

Anunțuri

Vice.com, în secţiunea dedicată României, scrie despre trei enoriaşi din Focşani care au fost afurisiţi de către Biserică, după ce au protestat împotriva deciziei acesteia de a-l muta disciplinar pe preotul care slujea în parohia de care aparţineau. Când un credincios este afurisit nu mai are voie să intre în biserică, să participe la Sfânta Liturghie, să fie împărtăşit, căsătorit sau înmormântat. Practic, este vorba de cea mai dură pedeapsă pe care o poate da #Biserica Ortodoxă Română. 

Din fericire, nu s-a ţinut şi ceremonia caracteristică Evului Mediu, când afurisenia era făcută în public, fiind însoţită de clopote (ca la mort), Sfânta Evanghelie şi o lumănare stinsă simbolic.  #Boala