Echipajele de la bordul navelor, care navighează pe Strâmtoarea Bosfor, nu știu că la 70 de metri adâncime, curge sub ape un rău subacvatic, cu maluri și repezișuri, până ajunge la marginea platoului marin, de unde dispare în adâncuri.. Pe alocuri are 1 km lățime. Dacă ar șerpui la suprafață, ar fi unul dintre cele mai mari fluvii - al șaselea după Amazon, Gange, Congo, Yangtze și Orinaco. Răului misterios nu i s-a dat încă un nume. 


Arterele planetei noastre


Numeroase râuri subacvatice, cu mii de km lungime și zeci de km lățime traversează fundul oceanelor, informează News Scientist. Ele sunt arterele planetei noastre. Transportă sedimente și odată cu acestea, oxigenul și nutrienții necesari perpetuării vieții la mari adâncimi, reglând și circuitul global de carbon prin îngroparea materiei organice venite de pe țărmuri. 


Le cunoaștem prea puțin. Sateliții nu pătrund la mari adâncimi. Doar submarinele au avut mai mult succes. 

Presupunând că ar seca toate oceanele lumii, am vedea că aceste râuri au săpat un labirint de canale abisale, pe care le străbat cu o uluitoare repeziciune. Deși pot arăta ca cele terestre, au caracteristici total diferite, semănând mai degrabă cu avalanșele, furtunile de nisip, sau erupțiile unui vulcan, pentru că au o colosală putere de distrugere.



Era comunicării în pericol




#Mister

Mult timp firmele de instalare a cablurilor nu au realizat pericolul. Președintele SUA, James Buchanan primea în 1858 o telegramă de felicitare de la Regina Victoria a Angliei, pentru instalarea cu succes a primului cablu transatlantic de telegraf. La acea vreme, sub Mediterana și Marea Roșie se întretăiau deja o mulțime de cabluri, pe care navele le împingeau tot mai adânc pe fundul mării, fără să aibă habar de primejdia râurilor subacvatice. În 1929 un cutremur urmat de tsunami a zguduit coastele Canadei. Au fost pagube minime pentru localități, dar cu totul altceva se petrecea pe fundul oceanului. Puterea unui râu subacvatic s-a dezlănțuit la maxim. 200 de km cubi de sedimente s-au vărsat de pe o pantă lovind zeci de cabluri de telegraf, întrerupând comunicațiile pe toată coasta canadiană. Ruperea cablurilor a fost pusă pe seama cutremurului. Abia după câteva decenii, geologii au început să bănuiască existența râurilor subacvatice.



Cartografierile submarine din 1930 și 1940 au descoperit eroziuni adânci ale muchiilor continentale. Geologii au realizat că acestea sunt cauzate de curenții care transportă sedimentele, fără a descoperi încă ce anume determina viteza și puterea acestora. Apărea pentru prima oară teoria existenței canalelor abisale.



În prezent, 95% din cablurile de telecomunicații se află sub ocean, asigurând traficul internetului și serviciile de telefonie. Deteriorarea lor ar putea întrerupe comunicarea în vaste regiuni de pe glob. Numeroși oameni de știință sunt de părere că dacă cumva un cablu este instalat în albia unui râu subacvatic, el va vibra ca o coardă de chitară, frecându-se de malurile râului, iar abraziunea îl va distruge.



Putem detecta râurile subacvatice, dar nu am reușit încă să le pătrundem misterul. Se pare că și ele pot "seca" - conțin apă, dar nu mai transportă mâl și sedimente; își recăpătă cu greu viteza de curgere, fie printr-un cutremur puternic, fie de la sedimentele aduse de râurile de suprafață, la locul de vărsare în ocean.



Uriașe canale abisale, extrem de periculoase au fost descoperite, departe de uscat, în mijlocul oceanului Pacific. Dar unele râuri subacvatice sunt mai "prietenoase" decât altele. Râul de sub Bosfor are o concentrație mai mică de mâl și sedimente și poate fi studiat mai ușor, deoarece parțial curge la o mai mică adâncime.



Cercetarea canalelor abisale poate contribui la noi politici climatice, la îmbunătățirea procedurilor de forare ale companiilor petroliere și la instalarea în condiții optime a cablurilor de #internet.



Cu fiecare submarin care explorează un râu subacvatic, se face un pas înainte în dezlegarea misterelor din adâncuri.