La prima vedere, insula Por-Bajin arata ca o fortareata sau ca o inchisoare, cu forma sa regulata si cu structuri ruinate. Dar nu se stie cu certitudine, ce a reprezentat aceasta insula rectangulara, situata pe un lac din adancul Siberiei, Rusia, potrivit Daily Mail.

Fortareata a fost construita in urma cu 1.300 de ani. Istoricii si oamenii de stiinta au parerile impartite despre aceasta, dar unii experti considera ca respectiva structura a fost ridicata pentru a atrage oamenii in zona, iar scopul sau ar fi fost un palat de vara, o manastire sau un observator astronomic.

Numele Por-Bajin se traduce prin "casa de lut", in limba tuvan, iar insula misterioasa se afla intre Sayan si Altai, la aproximativ 3.800 de kilometri de Moscova, in apropierea granitei Rusiei cu Mongolia.

Anunțuri
Anunțuri

Locul a fost descoperit in anul 1891, iar destinatia sa nu a putut fi explicata inca de catre experti, dupa mai bine de un secol.

Mai multe cercetari ale arheologilor au avut loc in anul 2007, cand s-au descoperit tablite de lut, desene colorate pe peretii ruinelor si fragmente de lemn ars.

Expertii sustin ca aceasta insula din regiunea Siberia a fost construita in perioada Uighur Khaganate (744-840 d.Hr.), dar nu este clar care ar fi fost motivul ridicarii unei cetati intr-un astfel de loc solitar, departe de marile asezari umane si de rutele comerciale.

Oamenii de stiinta au reusit sa cartografieze cu ajutorul laserului structura de pe insula, creand o imagine 3D a suprafetei de 3,5 hectare.

Cercetarile au remarcat faptul ca nu exista sisteme de incalzire pe insula, in ciuda faptului ca vremea este una extrem de friguroasa in regiunea Siberia.

Anunțuri

Asezarea este situata la o altitudine de aproximativ 2.300 de metri.

Chiar si presedintele Rusiei, Vladimir Putin a vizitat insula, impreuna cu Printul Albert de Monaco, in anul 2007. "Am vazut atatea locuri, dar nu am mai vazut niciodata asa ceva", a declarat, cu uimire, Vladimir Putin.

Ruinele par sa aiba, mai degraba, o arhitectura traditional chineza, decat una ruseasca.