Este posibil aşa ceva? Probabil asta vă întrebaţi, citind titlul. Ei bine, chirurgul itlaian Sergio Canavero susţine că este posibil. Doctorul chirurg a publicat un articol referitor la această temă într-o revistă ştiinţifică şi deşi pare de domeniul SF, medicina dar şi orice cititor este nerbdător să afle dacă această operaţie va avea succes.

Ideea considerată nebună şi imposibilă de sceptici, este antrenată de curajul unui tânăr rus, pe numele său Valery Spiridonov, care s-a oferit să fie cobaiul acestei operaţii.

Tânărul suferă de o boală care îi degenerează muşchii şi care cu timpul va duce la paralizie totală.

Anunțuri
Anunțuri

De aceea, Valery este dispus să se sacrifice în numele ştiinţei.

Christopher Hootan scrie în ''The Independent'' că operaţia va dura 36 de ore şi vor participa 150 de medici şi asistente.

Sergio Canavero a explicat procedura, spunând că totul va începe cu răcirea completă a corpului pacientului. Va urma tăierea gâtului şi protejarea vaselor de sânge şi a măduvei cu nişte tuburi speciale. Pentru a reuşi ,,lipirea" capului de noul corp, se vor folosi substanţe speciale care vor accelera sudarea membranelor celulare.

Corpul astfel creat va fi în comă indusa o perioadă de 3-4 săptămâni pentru a se reduce riscul de respingere a noului cap. Iar măduva se va reface complet, abia după un an de zile.

O astfel de procedură presupune şi multe riscuri. Medicina a încercat încă din anii '50 să facă transplant de cap, însă pe animale, dar toate au fost fără succes, cel puţin nu unul îndelungat, cobaii neputând să supravieţuiască mai mult de 8 zile.

Anunțuri

Asta cred şi mulți oameni de ştiiţă, că această operaţie va eşua. Ei susţin că medicina nu a evoluat îndeajuns, iar tânărul Valery este sortit pieirii. Acesta declară, în schimb, că deşi are temeri, situaţia lui actuală l-a determinat să ia această decizie.

Specialiştii sunt însă de părere că pe tânărul curajos îl paşte o soartă mult mai sumbră decât moartea. Posibilitatea ca noul cap să nu fie acceptat de corp ori apariţia unor tulburări mintale grave nu sunt de neglijat, aşa cum susţine Arthur Caplan, director de etică medicală, în cadrul New York University's Langone Medical Centre.

Dacă tehnica doctorului chirurg Sergio Canavero va da roade, ar însemna al doilea mare pas al omenirii în ştiinţă, după păşirea pe Lună.