Medaliile la JO Rio 2016 continuă să rămână un vis frumos pentru sportivii României. Din păcate nici ziua a treia nu ne-a adus performanțele dorite, ba din contră, am fost nevoiți să trăim umilințe de neimaginat cu câteva luni în urmă.

Ziua a fost deschisă de echipajul de 8+1 format din Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Laura Oprea, Adelina Boguş, Andreea Boghian şi Daniela Druncea-cârmaci, care au sosit abia pe 3 la finalul celor 2.000 de metri, astfel că va trebui să vâslim în recalificări. Nici echipajul format din Ionela Lehaci şi Geanina Beleagă n-a reușit să se califice ”din prima” și va trebui să tragă din nou la două vâsle în recalificări, la fel întâmplându-se și în cazul cuplului Laura Oprea şi Mădălina Bereş la două rame.

Anunțuri
Anunțuri

La patru rame, Constantin Adam, Vlad Dragoş Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc, Toader Gontaru au venit pe patru în serii și merg în recalificări.

La tir sportiv, Alin Moldoveanu n-a reușit să-și apere medalia câștigată acum patru ani la Londra, terminând abia pe locul 19, în contextul în care doar primii opt sportivi se calificau în finală.

Nici la #Tenis de masă n-am avut mai multă șansă, Daniela Dodean fiind învinsă fără drept de apel cu 4-0 în turul trei, numărul 8 mondial, Ai Fukuhara, terminând partida în doar 19 minute, românca pierzând la 5, la 6, la 4 și la 1. În schimb, Adrian Crișan l-a învins după o partidă maraton pe sud-coreanul Sangsu Lee cu 4-3, patru seturi având nevoie de prelungiri.

La tenis de câmp, dublul Florin Mergea/Horia Tecău au acces în sferturi după ce au trecut de Gonzales și Reyes cu 6-3, 7-6.

Anunțuri

În schimb, Monica Niculescu s-a retras din turneul de simplu din motive medicale. Participarea la dublu mixt rămâne încă sub semnul întrebării.

Corina Căprioriu a pierdut medalia de bronz la #judo în fața portughezei Telma Monteiro după ce în meciul de calificare în finală a avut parte de o partidă epuizantă, ce a durat peste 7 minute, în fața reprezentantei gazdelor Rafaela Silva, aceasta fiind, de altfel și cea care a câștigat aurul categoriei 57 de kg.

La handbal România a fost umilită de echipa țării gazdă, Brazilia, partida încheindu-se cu scorul de 26-13. Prea multe nu ar fi de spus având în vedere că reprezentativa noastră a marcat de doar 4 ori în cea de a doua repriză.

Robert Glință, la prima lui participare într-o competiție olimpică n-a reușit decât un loc 8 la 100m spate, dar oricum performanța tânărului înotător ne dă speranțe pentru viitor. #JO Rio 2016