Fostul mijlocaş ofensiv al celor de la Steaua Bucureşti, Alexandru Chipciu, care a semnat recent un contract valabil pe următoarele patru stagiuni cu Anderlecht, s-a alăturat în cursul zilei de ieri şedinţelor de pregătire ale noii sale echipe şi ar putea debuta pentru formaţia belgiană chiar astăzi, cu ocazia unui meci amical programat în compania olandezilor de la Sportclub Heerenveen, care se va disputa pe stadionul Constant Vanden Stock din Bruxelles şi va începe de la ora 20:00.

Anunțuri

În vârstă de 27 de ani, Alexandru Chipciu a părăsit pe #Steaua Bucureşti după patru ani de-a lungul cărora a adunat 116 meciuri în tricoul grupării roş-albastre, pentru care a marcat 24 de goluri şi a contribuit decisiv la trei titluri de campion (în sezoanele 2012–2013, 2013–2014, 2014–2015), o cupă a României (2014–2015) şi o Supercupă, câştigată în stagiunea 2013.

Anunțuri

Pentru definitivarea transferului său, R.S.C. Anderlecht a plătit celor de la Steaua Bucureşti suma de aproximativ 3,5 milioane de euro plus bonusuri de performanţă, iar jucătorul care a făcut parte din lotul naţionalei României de la Campionatul European 2016 a fost inclus la timp pe lista UEFA, astfel că Alexandru Chipciu va avea drept de joc la meciul pe care fosta campioană a Belgiei îl va susţine săptămâna viitoare, în deplasare cu FK Rostov, contând pentru prima manşă a turului al treilea preliminar din UEFA Champions League. Returul este programat a se disputa la începutul lunii august.

Alexandru Chipciu se va afla astfel la prima experienţă în afara României, după ce a evoluat până în prezent la formaţiile FC Brașov, Forex Brașov, ACS Dacia Unirea Brăila şi Steaua Bucureşti, echipă la care s-a remarcat în ultimii ani. Pentru echipa naţională, jucătorul crescut la clubul Sporting Piteşti a evoluat de 23 de ori şi a marcat trei goluri, iar odată cu transferul său în campionatul Belgiei, Alexandru Chipciu va spera să poată confirma pentru a fi unul dintre oamenii de bază ai echipei naţionale în campania de calificare la Campionatul Mondial 2018 din Rusia.

Anunțuri

#Fotbal