UEFA a hotărât, în urmă cu doi ani, ca România să găzduiască patru meciuri din cadrul Campionatului European de #Fotbal din 2020. Condiţia era însă ca ţara noastră să înceapă pregătirile prin construirea unor stadioane, prin extinderea liniei de metrou din Bucureşti, precum şi prin construirea unor autostrăzi care să scurteze durata drumurilor dintre Bucureşti şi alte oraşe importante din ţară. Deşi a promis că se va conforma acestor cerinţe, ţara noastră nu a făcut până acum niciun lucru concret pentru a organiza cele patru meciuri din cadrul Euro 2020.

În consecinţă, scrisorile de atenţionare şi de ameninţare din partea UEFA sunt aşteptate să sosească în curând, potrivit vicepreşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Robert Pongracz.

Anunțuri
Anunțuri

"Sunt convins că autorităţile din România se vor lăsa pe o ureche şi de acum înainte, încercând să rezolve problema pe ultima sută de metri. Cunosc însă bine modul de lucru al UEFA şi acolo nu merge aşa. Scrisorile ultimative nu vor întârzia să vină, şi nu se vor limita doar la ameninţări. Mi-e teamă că vom pierde această şansă, care ar fi contat pentru imaginea noastră pe plan european şi nu numai", a precizat, pentru Digi24, vicepreşedintele LPF.

Oficialul LPF este intrigat şi de situaţia Arenei Naţionale din Bucureşti. "Am găzduit finala Europa League într-un an, au mai urmat câteva meciuri, după care stadionul a fost închis. Motivul îl cunoaştem foarte bine: acoperişul nu era atât de ignifug pe cât ar fi cerut legea. După ce autorităţile au ignorat în mod criminal legea ani de-a rândul, acum ne-am trezit să fim mai catolici decât papa.

Anunțuri

Nu se poate aşa. Materiale identice au fost folosite pentru stadioane din Germania. Să nu-mi spună nimeni că Germania şi-ar pune în pericol cetăţenii care vin la meciuri pe respectivele stadioane. Acum, după ce a fost închisă, Arena Naţională nici măcar nu mai arată aşa cum o ştiam. Orice lucru lăsat într-o cvasi-părăsire se deteriorează şi costă apoi ca să-l refaci. Este şi cazul cu cel mai mare stadion din ţară", a conchis Robert Pongracz. #echipa nationala