Albania nu a reușit să obțină până acum niciun punct în Franța, dar este hotărâtă să dea totul pe teren la meciul cu naționala României, care va avea loc în această seară la Lyon. Întrebat dacă va schimba ceva din tactica echipei, antrenorul Giovanni Di Biasi a spus că este hotărât să păstreze linia adoptată în celelalte două meciuri.

„Cu Elveția am avut mai bine de o repriză în care am jucat foarte bine, am avut și câteva șanse de a înscrie, dar n-a fost să fie. Cu Franța am avut un meci mult mai dificil, am avut și noi o șansă mare de a înscrie, dar nu am reușit s-o fructificăm. Asta este. Cu România, poate marcăm un gol, dar să nu primim niciunul, și astfel vom avea tot ce ne-a lipsit până acum, în celelalte două meciuri”, a precizat Di Biasi la conferința de presă dinaintea meciului din această seară. 

Antrenorul italian al albanezilor a recunoscut că România are ceva mai multe șanse de calificare, în cazul în care va câștiga meciul din această seară, pentru că are deja un punct.

Anunțuri
Anunțuri

Di Biasi a calificat echipa noastră drept „solidă și determinată, care seamănă foarte mult cu echipa Albaniei”. 

„Jucătorii mei știu deja că dacă vor să continue la Cupa Europeană trebuie să folosească toate șansele pe care le au. Trebuie să fie extrem de concentrați în apărare pentru că românii sunt redutabili pe contraatac și la fazele fixe. Într-un cuvânt, dacă vreți, trebuie să facă meciul perfect”, a mai spus antrenorul Albaniei. #Liga Campionilor #Fotbal #campionatul mondial