Ajuns la vârsta de 35 de ani, Adrian Mutu a anunțat că a decis să agațe ghetele în cui, punând astfel capăt unei îndelungate cariere de fotbalist. Atacantul a reușit să-l ajungă pe ”regele” Hagi în ceea ce privește numărul de goluri marcate pentru echipa națională a României. Cât timp a jucat în campionatul intern, Mutu a fost nominalizat și a câștigat de patru ori titlul de cel mai bun fotbalist al anului. A urmat o carieră în Italia, acolo unde a reușit să marcheze peste 100 de goluri în Seria A, o performanță la care puțini sportivi au ajuns. Perioada de aur a carierei sale a petrecut-o la Fiorentina, unde a rămas în sufletele a mii de suporteri.

Anunțuri
Anunțuri

Totuși, în perioada în care era atacant la Juventus, a reușit să obțină mult râvnitul titlu din Seria A. La EURO 2000 și la Campionatul European de #Fotbal de opt ani mai târziu, Adrian Mutu a făcut parte din echipa tricolorilor.

”Nu știu cu ce ar trebui să încep. Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor din viața mea care au fost alături de mine pe parcursul celor două decenii cât a durat cariera mea de fotbalist. Cei 20 de ani au fost pentru mine de nedescris. M-am simțit bine și am fost primit bine oriunde am mers. Mi-a plăcut să joc la fiecare echipă pe la care am trecut. Le mulțumesc celor de la FC Argeș, de la Dinamo, de la Juventus, de la Chelsea, de la Verona și de la Parma pentru că au avut încredere în mine. Cred că nu se poate spune nimic rău despre evoluțiile mele, nici măcar în ultima mea perioadă petrecută la Petrolul.

Anunțuri

În sufletul meu, un loc aparte le este dedicat fanilor Fiorentinei, acolo unde m-am simțit cel mai bine ca fotbalist. Acum, la 35 de ani, a sosit însă momentul să mă retrag din cariera de fotbalist. Fac acest lucru, nu înainte însă de a aminti prestațiile mele la echipa națională, acolo unde dețin recordul de 35 de goluri marcate”, a precizat Adrian Mutu, în mesajul său de retragere, potrivit Digi 24.

Deși cu o carieră de invidiat, Adrian Mutu a avut și o viață personală extrem de agitată, cu multe căsătorii, relații amoroase în afara mariajului, viață de noapte, bătăi și consum de droguri. #echipa nationala