Meldonium, substanța cu care Maria Șarapova a fost descoperită dopată în luna februarie a acestui an, pare că este folosită la scară mult mai largă de sportivii de performanță. Astfel, după ce mai multe sportive din Rusia și din spațiul ex-sovietic au fost depistate pozitiv, a venit rândul României să intre în acest club nu prea demn de invidiat. Arătată cu degetul este chiar una dintre cele mai valoroase atlete românce ale momentului, Mirela Lavric.

În timpul unei competiții de atletism în sală, desfășurate în luna martie în Portland, Statele Unite ale Americii, Lavric a ieșit pozitiv la testarea la meldonium. Alături de alte trei coechipiere, Lavric a reușit să câștige medalia de bronz în cadrul probei de ștafetă de 4X400 de metri.

Anunțuri
Anunțuri

În cazul în care Federația Internațională de Atletism își va menține acuzațiile de dopaj, medalia ar putea fi pierdută, potrivit postului de televiziune DigiSport.

Contactată de reporteri, antrenoarea Mirelei Lavric, Viorica Pintilie, a afirmat că nu cunoaște niciun detaliu legat de această chestiune, astfel încât nu poate face nicio declarație de presă. Mirela Lavric nu a putut fi contactată de către reporteri.

Înainte de a se putea vorbi însă de sancțiuni, comisiile care se ocupă cu depistarea cazurilor de dopaj în sport trebuie să stabilească în cât timp este eliminat complet meldoniumul din organism. Astfel se va putea ști în ce măsură un sportiv s-a dopat special pentru o competiție sau a luat pur și simplu medicamentul respectiv pentru o boală sau pentru prevenirea unei afecțiuni. Între timp, toți sportivii depistați cu meldonium sunt suspendați temporar din activitatea competițională.

Anunțuri

Meldonium este folosit pe scară largă în țările din fostul bloc socialist. Medicamentul este prescris atât pentru vindecarea răcelilor, cât și pentru întărirea sistemului imunitar sau pentru prevenirea apariției diabetului zaharat de tip 2. Substanța nu a fost interzisă până la sfârșitul lui 2015, astfel încât este greu de stabilit câți sportivi au ingerat până acum acst medicament. #Coruptie #Alimentatie