La finalul partidei pe care Steaua a pierdut-o sâmbătă seară la Giurgiu, în fața liderului de clasament Astra, Laurențiu Reghecampf s-a declarat resemnat în fața evidenței. Deși a spus că șanse matematice la titlu încă ar mai fi, în proporție de 1%, antrenorul Stelei a afirmat că la felul în care se prezintă acum lucrurile ar fi o performanță ca #Steaua să termine chiar și pe locul al 2-lea în clasamentul final al Ligii I.

”Ce poți să mai spui după un asemenea meci și după un asemenea rezultat? Mai era nevoie de un singur gol din partea Astrei și am fi pierdut la scor de neprezentare. Jocul nostru a fost foarte slab, trebuie să recunosc, și nu am soluții imediate pentru această stare de fapt.

Anunțuri
Anunțuri

Totuși, trebuie să remarc că am avut o primă repriză mai bună decât a adversarilor, repriză în care am avut și câteva șanse mari de a marca. Totul s-a rupt însă chiar înainte de pauza dintre reprize, atunci când le-am oferit practic pe tavă un penalty de care au reușit să profite. În a doua repriză jucătorii au considerat probabil că putem să revenim doar datorită numelui însă acest lucru nu s-a întâmplat și, în aceste condiții, vom avea noroc nu dacă vom câștiga campionatul, pentru că aici șansele sunt de doar 1%, ci dacă vom reuși să luăm și locul al doilea”, a afirmat, imediat după meci, antrenorul Stelei, pentru postul de televiziune DigiSport.

Întrebat despre jucătorii de al căror joc este nemulțumit, Reghecampf a spus că sunt unii elevii de-ai săi de la care s-ar fi așteptat mai mult, dar că în #Fotbal joacă o echipă, astfel încât responsabilitatea unei înfrângeri sau bucuria unui succes îi revine echipei, ca întreg, și nu unuia sau altuia dintre jucători.

Anunțuri

Cu doar trei meciuri înainte de finalul campionatului, Steaua se află cu șase puncte în spatele liderului Astra. ”Eu sunt conștient și cred că fiecare dintre noi ar trebui să fie că șansele Astrei de a câștiga campionatul sunt acum de 99%. Noi mai avem șanse mai mult pe hârtie, dar eu totuși sunt încrezător în puterea echipei pe care o antrenez”, a conluzionat tehnicianul Stelei. #Laurentiu Reghecampf