Novak Djokovic a devenit jucătorul de tenis cu cele mai multe titluri de Masters 1000 câștigate de-a lungul istoriei, după ce și-a adjudecat și finala în turneul de la Miami (Florida). După câștigarea turneului de la Indian Wells, tenismenul sârb reușise să-l egaleze pe spaniolul Rafael Nadal (Spania), la numărul de titluri câștigate. În urma victoriei obținute însă în finala de la Miami, Djokovic a ajuns să dețină 28 de trofee Masters 1000, record absolut mondial.

Câştigătorul turneului de la Miami a fost stabilit în urma meciului din finală dintre Kei Nishikori şi Djokovic. Japonezul a început în forţă meciul, reuşind să câştige câteva servicii în faţa sârbului.

Anunțuri
Anunțuri

Djokovic şi-a revenit rapid însă, încheind primul set cu 6-3. Încă din partea a doua a primului set, niponul a acuzat o serie de probleme medicale, motiv pentru care meciul a fost întrerupt în mai multe rânduri, pentru perioade scurte de timp. Al doilea set a fost dominat în mod clar de sârb, care şi-a adjudecat astfel al 28-lea trofeu Masters 1000.

Novak Djokovic a câştigat pentru a treia oară turneul de la Miami. Kei Nishikori deţine poziţia a şasea în clasamentul ATP. Pe parcursul ultimilor ani, cei doi s-au întâlnit în nouă reprize, scorul general fiind de 6 la 3 în favoarea lui Djokovic.

În urma victoriei de la Miami, sârbul s-a ales nu doar cu un record istoric în privinţa numărului de titluri deţinute, ci şi cu un record de natură financiară. Astfel, pentru parcursul său în turneul din Florida, Djokovic a primit un cec în valoare de 1.02 milioane de dolari americani, ceea ce l-a transformat în jucătorul de #Tenis care a câştigat cei mai mulţi bani în istoria acestui sport.

Anunțuri

În total, de-a lungul carierei sale, Djokovic a reuşit să adune aproape 100 de milioane de dolari. Pe locul al doilea se află Roger Federer, elveţianul adunând din tenis peste 97 de milioane de dolari.

Doar în anul 2015, Djokovic a câştigat patru turnee de Masters: La Doha, la Australian Open, la Indian Wells şi la Miami, potrivit postului de televiziune Digi 24.