Echipa națională de gimnastică a României a ratat la limită calificarea pentru Jocurile Olimpice (JO) de la Rio de Janeiro (Brazilia), după ce a terminat pe locul al cincilea în urma celor trei subdiviziuni. Potrivit regulamentului de calificare la JO, doar primele patru poziționate pot merge mai departe la Olimpiadă. În fața tricolorelor s-au calificat gimnastele din Brazilia, Germania, Australia și Elveția. Echipa Coreei de Sud a obținut un punctaj mai mic decât cel al româncelor, ratând, de asemenea, calificarea.

Diana Bulimar a fost singura sportivă din echipa României care a evoluat la patru aparate, ea reușind să acumuleze aproape un sfert din punctajul total al echipei.

Anunțuri
Anunțuri

”Pentru echipele situate pe locurile 5-8, care ratează astfel propriu-zis participarea în cadrul Jocurilor Olimpice de vară, se poate trimite o singură sportivă în competiție, la alegerea federațiilor de gimnastică din țările respective”, se arată în regulamentul de calificare la JO. Astfel, oficialilor din cadrul Federației Române de Gimnastică (FRG) le revine sarcina de a decide pe cine vor trimite vara aceasta la Rio de Janeiro.

”Deși este încă neclar pentru mine cum am putut ajunge într-o asemenea situație, cert este că fetele atât au muncit, atât au obținut. În cazul echipei de băieți, deși și ei au ratat calificarea la JO, am văzut mult mai multă determinare decât în echipa fetelor. Băieții și-au depășit punctajul obținut la Campionatele Mondiale, dar trebuie să ne gândim și la adversarii extrem de puternici pe care i-au avut.

Anunțuri

Rămâne acum să tragem învățăturile după acest eșec și să căutăm soluțiile adecvate pentru a remedia situația la următoarele competiții”, a precizat, pentru publicația online News, președintele FRG, Adrian Stoica.

Prima participare a echipei feminine de gimnastică a României la JO a avut loc în 1956, la Melbourne, Australia. În 1968, în Mexic, tricolorele nu au fost lăsate să participe de autoritățile comuniste, pe motiv că echipa nu era îndeajuns de valoroasă. De la următoarea Olimpiadă fetele au participat la fiecare ediție, iar din 1976 au obținut și medalii, fără întrerupere. #echipa nationala