Exact în sezonul în care jucătorii din "Ştefan cel Mare" par să fie la un pas de a câştiga şi Campionatul, şi Cupa României, #Dinamo ar putea fi lăsată pe dinafara cupelor europene din următorul sezon, din cauza problemelor financiare pe care clubul bucureştean le-a întâmpinat în ultimii doi ani. Din vara lui 2014 şi până în toamna lui 2015, echipa Dinamo s-a aflat în insolvenţă. Potrivit regulilor impuse de UEFA, acest lucru înseamnă că roş-albii vor avea dreptul să evolueze în competiţiile europene abia în sezonul 2017-2018. Şi clujenii de la CFR se află într-o situaţie asemănătoare, ceea ce înseamnă că două dintre cele patru semifinaliste din Cupa României nu au dreptul de a juca în competiţiile europene.

Anunțuri
Anunțuri

Anul trecut, exact după ce "câinii" au ieşit din insolvenţă, un oficial din cadrul Federaţiei Române de #Fotbal explica faptul că, pentru a putea juca în cupele europene, o echipă trebuie să fi ieşit din insolvenţă cu cel puţin un an înaintea debutului acestor competiţii. Cum Dinamo a ieşit din insolvenţă abia spre finalul lunii septembrie, termenul de un an nu a fost îndeplinit, având în vedere faptul că sezonul europenelor începe oficial la 1 iunie.

Marţi, 2 martie, însă, Gheorghe Chivorchian, fost secretar general al FRF, le-a reaprins speranţele dinamoviştilor în această privinţă. "Singurul lucru pe care Dinamo trebuie să-l facă pentru a juca în cupele europene este să demonstreze faptul că până la sfârşitul lui martie 2015 îşi plătise toate datoriile pe care le acumulase până la finalul lui 2014.

Anunțuri

Din informaţiile pe care le deţin, şi mă bazez pe anumite surse, acest lucru s-a întâmplat. Faptul că instanţa de judecată a pronunţat mai târziu sentinţa ieşirii din insolvenţă nu mai este treaba conducerii Dinamo. Nu se poate duce nimeni să-i tragă de mână pe magistraţi să pronunţe mai repede o sentinţă. Chestiunea este deja pe fond la UEFA, care nu are nimic împotrivă. Decizia finală îi va aparţine însă FRF", a precizat, Chivorchian, la Digi Sport Matinal.

Contactat de „Adevărul", Viorel Duru, şeful Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, a explicat faptul că Dinamo a cerut singură intrarea în insolvenţă, statut din care nu a ieşit până înainte de 1 iunie 2015. "Regulile UEFA sunt destul de clare, dar vom vedea cu ce acte vin cei de la Dinamo, în privinţa plăţii datoriilor aferente lui 2014", a spus Duru.

Chiar dacă Dinamo va obţine sprijinul FRF, încercând o derogare de la regulile europene, UEFA face doar în cazuri rare astfel de derogări, astfel încât şansele de reuşită sunt minime. #Steaua