Seară de #Fotbal în Europa League cu goluri multe şi surprize pe măsură. Scor fluviu la Valencia, surpriză de proporţii în Danemarca şi egal alb acasă pentru Şahtiorul lui Il Luce, cam acestea sunt coordonatele partidelor disputate joi în Cupa UEFA.

Primul gol al serii s-a marcat în minutul 6 în Germania de către Piszczek, acolo unde Dortmund a primit vizita celor de la FC Porto. Tabela n-a îngheţat însă la acest scor, nemţii având încă o reuşită în minutul 71, cu care Reus a stabilit rezultatul final, 2-0.

1-0 este scorul cu care s-au încheiat alte două partide ce au început la ora 20.00. Este vorba despre întâlnirile Villarreal - Napoli şi Anderlecht - Olympiakos.

Anunțuri
Anunțuri

Fiorentina - Tottenham s-a încheiat indecis, 1-1, după ce fiecare dintre cele două combatante şi-au adjudecat câte o repriză, iar englezii au prima şansă în retur. Şi dacă tot am vorbit de englezi să notăm şi surpriza de proporţii din Danemarca acolo unde Midtjylland a visat frumos şi până la urmă a reuşit să fie buturuga mică ce a răsturnat carul mare numit Mancester United, scor final 2-1.

Sevilla a reuşit să înscrie trei goluri preţioase acasă împotriva celor de la Molde şi după acest 3-0 lucrurile par oarecum rezolvate în retur. Tot trei goluri au dat şi francezii de la St. Etienne, dar Basel s-a ţinut tare şi a reuşit să marcheze de două ori, aşa că în acest caz, după 3-2, apele nu sunt deloc limpezi.

Prima reuşită a partidelor începute la 22.05 a fost cea din meciul Valencia - Rapid Viena, în minutul 4.

Anunțuri

Au urmat apoi golurile din minutele 10, 25, 29, 35 şi până când austriecii s-au trezit, spaniolii au mai marcat o dată în minutul 89, stabilind rezultatul final, 6-0.

Alte două remize albe, 0-0, s-au înregistrat în partidele Augsburg - Liverpool şi Şahtior - Schalke. Tot remiză a fost şi în Turcia, dar măcar s-a marcat câte un gol de fiecare parte, astfel că Galatasaray - Lazio s-a terminat 1-1

Oaspeţii au reuşit să se impună în trei partide. Este vorba de cele de de terenul celor de la MarseilleBraga şi Sion. Dacă în primele două Bilbao şi Leverkusen au câştigat la limită, 0-1, Braga a reuşit să marcheze de două ori dar să şi primească un gol, astfel că scorul final a fost 1-2.

Încheiem rezumatul nostru cu partida de la Praga, unde gazdele sunt cele care au reuşit să îşi adjudece victoria iar la final tabela de marcaj a arătat Sparta Praga - Krasnodar 1-0.